duminică, ianuarie 20, 2008

HD - cadou de sărbători

Luna decembrie a fost cu adevărat o lună a cadourilor pentru comunitatea LGBT din Republica Moldova. Spaţiul virtual moldovenesc, de dincolo de Prut, s-a bucurat de apariţia unui blog proaspăt din iniţiativa unui grup de specialişti în domeniu şi persoane din comunitatea LGBT, autointitulat "Grupul de iniţiativă HD".
Pe blogul lansat, acest grup ne propune să luăm contact cu informaţii despre planurile şi activitatea pe care o desfăşoară în interesul comunităţii LGBT moldoveneşti, precum şi cu alte materiale interesante şi utile. Între partenerii grupului se numără: Peace Corps din Moldova, Metropolitan Community Churches, Amnesty International Moldova şi Open Church of Norway.
Mai jos sunt adresele celor trei versiuni lingvistice ale blogului:
Iniţiatorii vă aşteaptă părerile şi sugestiile la haide.hd@gmail.com

Le urăm un început fructuos, existenţă îndelungată, multe proiecte, precum şi mulţi vizitatori.

sâmbătă, ianuarie 19, 2008

Travision ON AIR

Pe 15 ianuarie 2008 s-a dat startul înscrierilor la concursul TRAVISION. Luni, 11 februarie, se vor încheia înscrierile la această a doua ediţie a manifestării, care se doreşte a fi varianta pentru persoane care se travestesc a renumitului concurs de muzica şi televiziune, Eurovision Song Contest, a cărui desfăşurare, pentru selectarea candidatului ţării noastre, se petrece zilele acestea.
Concursul pentru travestiţi şi drag-queens, creat pe acelaşi calapod cu al concursului mamă şi iniţiat de membri societăţii civile LGBT şi gay-friendly din Transilvania, îşi va desemna cei trei câştigători în data de 29 februarie 2008, într-un renumit club din Târgu Mureş. Din păcate concurentul care va ocupa locul întâi nu va avea şasna să reprezinte travestiţii români niciunde.
Organizatorii anunţă la Târgu Mureş un spectacol serios, savuros şi... colorat totodată. Deasemenea, vă invită să vă votaţi piesele favorite şi, în cunoştinţă de cauză, travestiţii preferaţi pe site-ul TRAVISION.

Distracţie plăcută tuturor şi succes participanţilor!

vineri, ianuarie 18, 2008

Care este criteriul de discriminare cel mai frecvent în România?

Întrebarea-titlu a fost o provocare lansată de echipa Incognito sub forma unui sondaj prin care am solicitat vizitatorilor noştri să imortalizeze opinia lor cu privire la cel mai frecvent criteriu de discriminare practicat de români. În urma acestui sondaj, au fost contorizate 37 de intevenţii, iar variantele care puteau fi alese, ce au respectat tipurile de discriminare prevăzute în Legea 48/2002 privind discriminarea, s-au dovedit a fi suficiente prin natura răspunsurilor.

Astfel:
  • 18 persoane (48% dintre respondenţi) au considerat că principalul criteriu de discriminare în România este cel al orientării sexuale (heterosexuală şi bisexuală poate mai puţin, dar mai ales cea homosexuală);
  • 21% dintre vizitatorii noştri apreciază că românii discriminează şi după rasă sau culoarea pielii destul de mult. Cu alte cuvinte dacă pigmentul pielii unei persoane este ceva mai închis la culoare, respectiva este catalogată imediat ca aparţinând altei culturi, care ar trebui evitată, marginalizată, ca fiind periculoasă;
  • în proporţie egală, 8%, adică 3 respondenţi pentru fiecare variantă, vizitatorii noştri au fost de părere că discriminarea în funcţie de sex (bărbat/femeie), stare de sănătate (mai ales prezenţa unui handicap) şi naţionalitate/etnie este destul de întâlnită la nivelul concetăţenilor noştri;
  • doar 2% dintre persoanele care au ales să răspundă sondajului Incognito au ales dintre variantele de răspuns vârsta şi starea materială ca fiind criterii de discriminare după care românii aleg să relaţioneze;
  • discriminarea în funcţie de convingerile politice şi religie nu au fost alese de niciun respondent, ceea ce nu înseamnă însă că nu se practică, ci doar că este izolată şi se manifestă în situaţii mai speciale.
  • alte criterii de discriminare nu au mai fost propuse, astfel că putem concluziona că acestea pe care noi înşine le-am propus reprezintă cele mei întâlnite în societatea românească.

miercuri, ianuarie 16, 2008

Avertisment asupra SIDA

Un american crează "opere de artă" ceva mai neconvenţionale.


Robert Sherer, un artist în toată puterea cuvântului, şcolit la prestigioase instituţii americane de profil, picteaza cu sânge uman. Artistul susţine că utilizează pentru creaţiile sale atât sânge infectat cu HIV, cât şi neinfectat, iar motivaţia creaţiilor sale îl reprezintă conştientizarea oamenilor cu privire la cât de periculos este sindromul imunodeficienţei umane (SIDA).
"Când pictez flori, îmi imaginez că acestea sunt persoane care suferă de SIDA, iar spinii şi ghimpii din jurul tulpinii reprezintă virusul care le torturează organismul", explică americanul. El a declarat că primeşte sânge contaminat de la un prieten infectat HIV.
Creaţiile cu sânge uman reprezintă cea mai nouă ispravă a artistului care şi-a atras multe critici care l-au făcut şi mai celebru. În anul 1989 Robert Sherer a fost considerat cel mai cenzurat artist din Statele Unite ale Americii, datorită unor creaţii controversate care reprezentau nuduri de bărbaţi în ipostaze specific feminine, ca un atac la adresa sexismului artei vestice.
Operele lui Rober Sherer provoacă şi astăzi migrene conservatorilor, conducând la controverse în întreaga lume.
Sursa: Cancan & site-ul oficial al artistului
Imaginea este preluată de pe www.robertsherer.com



* * * * *

Fără doar şi poate, metoda americanului este destul de inedită. Ce alte astfel de soluţii de a lupta împotriva răspândirii HIV aţi mai întâlnit/auzit?
Până unde putem merge cu acest "inedit" având în vedere că oamenii nu mai au timp să asculte toate mesajele cu care sunt bombardaţi? Putem identifica o metodă ideală de a lupta cu HIV prin conştientizarea oamenilor cu privire la periculozitatea acestui virus şi a maladiei care o provoacă: SIDA?
Pe tine ce te-ar determina să faci un test HIV şi/sau să înveţi pe cineva cum să se protejeze contra infectării cu HIV?

sâmbătă, ianuarie 12, 2008

Toleranţa la români


În fiecare an, din 2005 încoace, vara aduce şi pe meleaguri româneşti încărcate de istorie şi tradiţie, o sărbătoare mai puţin... băştinaşă. Este vorba despre GAYFEST, manifestare organizată anual de Asociaţia Accept cu sprijinul a multiple alte organisme naţionale şi internaţionale, cu participarea a numeroase persoane (LGBT sau pur şi simplu simpatizanţi ai acestei mişcări) şi, totodată, un magnet pentru critici, ouă şi înjurături aruncate de pe margine.
Pe blogul Incognito am lansat la începutul lunii noiembrie un sondaj prin care ne-am propus să luăm pulsul privind atitudinea românilor faţă de comunitatea LGBT în viziunea vizitatorilor noştri. Rezultatele sunt diverse şi se împart astfel:
  • 5% dintre vizitatori (două persoane) au apreciat această atitudine drept tolerantă, cei de altă orientare sexuală decât a majorităţii fiind acceptaţi de societatea românească;
  • alte trei persoane (8%) care ne-au vizitat, consideră că românii ignoră acest fenomen, care cu siguranţă nu mai are cum să fie stopat în evoluţia sa;
  • un procent considerabil al vizitatorilor blogului Incognito, 36% (13 persoane) sunt de părere că românii dispreţuiesc aceste persoane;
  • iar jumătate dintre toţi respondenţii acestui sondaj (18 persoane), văd la nivelul societăţii româneşti o atitudine de ură şi total contrară acestei mişcări, lucru observat cu siguranţă mai ales în preajma manifestării precum GAYFEST.
Răspunsurile diferite nu trebuie să mire pe nimeni întrucât concetăţenii noştri puşi în situaţia de a întâlni un homosexual, spre exemplu, au atitudini de respingere şi îndoială, iar replici precum "Nu am nimic cu homosexualii, dar să stea departe de mine!" arată o formă de îndoială chiar asupra propriei lor orientări sexuale - la urma urmei homosexualitatea, ca şi heterosexualitatea, nu se transmite.
Toleranţa românilor, acceptarea a ceea ce este diferit are graniţe foarte înguste, romii, persoanele cu dizabilităţi, dar şi alţii care ies din tipar cu o coafură sau o îmbrăcăminte, sunt imediat etichetaţi ca anormali şi respinşi.

Mulţumim tuturor respondenţilor şi vizitatorilor noştri.


Dicţionar:

LGBT - lesbian, gay, bisexual, transsexual.
Lesbiană - femeie atrasă emoţional, sexual sau afectiv de alte femei.
Gay - bărbat atras emoţional, sexual sau afectiv de alţi bărbaţi.
Bisexual - persoane atrase sexual, emoţional sau afectiv de bărbaţi şi de femei.
Transsexual - sau transgender, sunt persoane care simt că aparţin sexului opus celui cu care s-au născut şi recurg la diferite căi pentru a arăta aceasta, culminând cu o intervenţie chirurgicală de schimbare a sexului.
Orientare sexuală - atracţie emoţională, sexuală sau afectivă constantă faţă de persoane de un anume gen. Există trei tipuri de orientări sexuale: homosexuală - atracţia faţă de persoane de acelaşi sex; heterosexuală - atracţia faţă de persoane de sex opus; bisexuală.

joi, ianuarie 10, 2008

Educaţie incluzivă în România...

Este spaţiul educaţional românesc prielnic unei educaţii incluzive, bazate pe principiile toleranţei şi acceptării persoanelor cu anumite particularităţi (aparţin etniei rrome sau altei etnii, sunt persoane cu handicap, sunt infectate HIV, sunt LGBT, sunt înaintate în vârstă ş.a.)? Argumentaţi.


*Subiectul este reluat din luna octombrie 2007

miercuri, ianuarie 02, 2008

Stop sondaj

Sfârşitul de an 2007 a adus pe buzele opiniei publice internaţionale şi, în special, ale celei europene, de mai multe ori cuvântul rrom/ţigan provenit, poate chiar exclusiv, din România. Cazurile taberelor de cetăţeni români de etnie rromă ridicate ilegal la marginea oraşelor importante din state precum Italia, Franţa şi Spania, sau ale unor atacuri la persoană săvârşite de compatrioţii noştri, au pus în gardă autorităţile şi cetăţenii întregii Europe.
În contextul acestor evenimente, ne-am propus sa aflăm opinia vizitatorilor noştri cu privire la persoanele de etnie rromă, subliniind această caracteristică strict pentru a determina gradul de discriminare la care sunt supuse aceste persoane în viziunea generală a românilor.
Rezultatele sondajului lansat pe blogul INCOGNITO au evidenţiat că rromii sunt la urma urmei "persoane cu drepturi şi obligaţii" indiferent de alte caracteristici personale sau legate de etnia din care fac parte. Astfel din procentul total al respondenţilor, 85% /30 persoane au apreciat rromii ca pe oricare alt cetăţean român şi european totodată, adoptând prin alegerea variantei de răspuns corespunzătoare acestei opinii, o atitudine nondiscriminatorie.
Dovadă că nu au rămas fără ecou veştile despre ai noştri, sunt şi cele 14 procente/5 persoane care au ales varianta de răspuns cu privire la rromi drept "hoţi şi şmecheri". Asocierea unor experienţe personale ale respondenţilor cu persoanele de etnie rromă au determinat cu siguranţă acest rezultat, iar concluzia pe care trebuie să o extragem din această încercare de identificare a unor opinii generale cu privire la rromi, se poate rezuma la câteva cuvinte: suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte toleranţa şi, chiar mai mult, ACCEPTAREA rromilor. Rămâne ca fiecare dintre noi să aplicăm acest principiu cuprins într-una din variantele de răspuns: suntem cu toţii persoane cu drepturi şi obligaţii.