vineri, aprilie 25, 2008

Urma unui pumn nu se spală

Loviturile psihice sunt mai adânci decât cele fizice, pentru că trauma de a fi din nou agresată se va reactualiza mereu la nivelul femeii victimă. Soţia, fiica, sora sau mama agresată poţi fi chiar tu, femeia care citeşti aceste rânduri, poate fi femeia cea mai apropiată din viaţa ta domnule, poate fi orice femeie indiferent de vârstă, poziţie în societate, etnie/naţionalitate, religie sau limba vorbită.

Nu uita:

Ziua de luptă împotriva violenţei asupra femeii este în fiecare zi.



Cum respecţi tu femeia din viaţa ta, fie ea mamă, soră, soţie, prietenă/parteneră consensuală, fiică?
De ce femeia agresată nu ia atitudine împotriva agresorului ei? Sunt relaţiile familiale un impediment al diminuării/eradicării acestui fenomen?

joi, aprilie 24, 2008

Preţul unei greşeli este viaţa unui om

"SIDA este o boală a homosexualilor."
"HIV infectează doar persoanele care folosesc droguri."
"Poţi contracta HIV/SIDA printr-o înţepătură de insectă."
"Chiar dacă testul HIV reiese pozitiv, nu-i mare scofală; iau nişte pastile şi totul redevine normal."
"Poţi lua SIDA doar atingând pe cineva care este HIV pozitiv."
"HIV este acelaşi lucru cu SIDA."
"Trebuie să fii promiscuu pentru a lua HIV."
"Pot să spun dacă cineva este HIV pozitiv."
"HIV nu este chiar atât de întâlnit în ţara noastră."
"Poţi lua HIV prin alimentele consumate împreună cu o persoană care are HIV."
"SIDA poate fi vindecată."
"Nu sunt supus niciunui risc, doar folosesc prezervativul."


Clipul este opera www.jesupcare.com

Ce au toţi aceşti oameni din videoclip în comun?

Toţi greşesc!


Cunoaşte ADEVĂRUL, cunoaşte faptele!
Întreabă-ne, suntem aici pentru tine!

marți, aprilie 22, 2008

"PLANETA GAY". Sex? Droguri? Minciuni?

LUNI 21 APRILIE 2008.

  • Un ziar obscur din municipiul Iaşi, în goana după audienţă şi, evident, profit publică pe prima pagină: "Viaţa secretă a unui gay: droguri, sex şi minciuni", atac direct la întreaga comunitate gay din Moldova.
  • Un tânăr încearcă să se sinucidă pentru că a ajuns pe prima pagină a ziarului, asociat articolului despre "planeta gay" din Moldova; este unul dintre tinerii fotografiaţi ilegal de către presupusul autor la o petrecere privată gay din Iaşi.
  • Se descoperă, de către participanţii la respectiva petrecerea privată gay, incriminaţi deopotrivă de utilizare de droguri, promiscuitate şi mitomanie, că ziaristul este de fapt o tânără, fiică de preot din judeţul Vaslui.
Vă oferim câteva fragmente din acest articol al cărui grad de obiectivitate îl stabiliţi dumneavoastră. Lectură placută sau... poate nu!

"Clubul s-a deschis la ora 22.00 dar petrecăreţii, coafaţi şi parfumaţi, şi-au făcut apariţia la ora când Cenuşăreasa fugea de la bal. Mai puţin de 30 de flăcăi, care se cunoşteau între ei, s-au distrat aşa cum ştiu ei mai bine. Întocmai ca la o petrecere în pijamale, “între fete”, băieţii au încins imediat atmosfera. Cu mişcări lascive şi provocatoare, în ritmuri de house, dance sau hip hop, au început să-şi etaleze preferinţele sexuale masculine pe ringul de dans.

Pe “Habibi” se dansează “la sentiment”, lipit cu tot corpul de “parteneră”, ca la un slow de pe vremea liceului. Hoţeşte, câte o mână alunecă încet până la fesele încordate ale iubitului. Singur, un domn grizonat, care are în jur de 60 de ani, priveşte visător “prospăturile” care se dau în spectacol."
"Acum e “high” (n.a. MIHAI), cu chef de amor şi nu-şi ascunde excitaţia. “Sunt doi la baie care o fac chiar acum, cu uşa deschisă. Mergeţi şi vă uitaţi, mai sunt şi alţii”, anunţă pe cei din jur, cu un rânjet de satisfacţie pe faţă. Unii sunt nemulţumiţi de cheful de la Club Planet. Până acum, o dată pe lună, petrecerile se ţineau în Bartender’s, dar cum clubul s-a închis, au ajuns aici. “Nu mă aşteptam să vină atât de puţină lume. Nici nu ai pe cine să agăţi sau să te agaţe. Mare parte din cei veniţi sunt deja cuplaţi”, se plânge Gabi, care nu scapă nici o petrecere de profil."

Întregul articol, precum şi comentariile la acesta, îl puteţi citi aici.

marți, aprilie 08, 2008

Discriminarea NU este înnăscută!

Discriminarea romilor se învaţă acasă.


Clipul este proprietatea www.sper.org.ro

Cunoaşte-i înainte să-i judeci!


O campanie implementată de
Secretariatul General al Guvernului României si Agenţia Natională pentru Romi
prin programul
S.P.E.R. (Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă) desfăşurat în perioada 2006-2008.