duminică, octombrie 26, 2008

GAY ŞI ANTIGAY

Moarte homosexualilor! scriu multe mâini anonime pe internet. Mesajul doare, iar faptul că nu există semnatari demonstrează un mod necinstit de a nu-ţi asuma responsabilitatea propriilor opinii. Nimic nou, nimic deosebit. Auzim zilnic asemenea lucruri în preajma noastră: să moară ungurii şi ţiganii, sau să moară românii, să moară bogaţii, protestanţii, catolicii, arabii etc, într-un cuvînt: cine nu-i cu noi e împotriva noastră. Raţiuni personale sau de grup, încă tributare încăpăţînării şi îndărătniciei pe care nu vrem să le schimbăm...

Autorii mesajului or fi membri din ,,Noua Dreaptă”; ei sunt mai vocali, mai radicali şi mai mediatizaţi. La fel de bine ar putea fi mesajul unor tineri cu probleme psihice sau al altora care repetă mecanic ceea ce li se spune zi de zi - la şcoală, la biserică, la serviciu, pe strada – nu neapărat din convingere, ci poate doar ca să placă: dirigintelui, colegilor, preotului, vecinilor, rudelor, prietenilor. Poate sunt doar mesaje teribiliste... Dar de ce n-ar fi scris aşa ceva chiar un gay?! Unul al cărui iubit l-a părăsit într-o seară, după o relaţie de trei ani şi nu mai ştiu câte infidelităţi, al cărui suflet urlă ca disperatul: „Să moară toţi gay-ii, să nu mai văd gay în viaţa mea! Îi urăsc!”. Câţi gay nu şantajează alţi gay? Câţi gay seropozitivi nu sunt abandonaţi tocmai de cei ce până ieri le jurau iubire eternă? Şi paleta e mult mai largă... De ce n-ar fi chiar un homosexual?

În goana nebună după relaţii de-o noapte, la un pas de prostituţie, după procopsiri facile fără muncă, după lux şi trândăvie, cu greu ai crede că gay-ii din România, în marea lor majoritate, doresc să facă din fidelitate şi statornicie punctele lor forte. Şi atâta vreme cât nu-şi vor dori asta, nu vor avea linişte în societate, nu vor fi stimaţi şi respectaţi şi nu vor reprezenta modele de normalitate. Vor trăi la fel de ascunşi de ochii lumii şi-şi vor consuma iubirile lor trecătoare ca fluturii de noapte ce mor în zori. Toate comitetele şi comisiile, toate paradele şi Gayfest-urile şi toate demersurile oficiale, nu vor rezolva mare lucru. Gay-ii, ei ce fac pentru ei? Sex de ocazie şi-şi pierd nopţile pe Net, adulmecând următoarea pradă, ca la o doua să se lamenteze că sunt discriminaţi, că societatea nu-i vrea, că legislaţia e prea strâmtă pentru „iubirile” lor atât de mari, că sunt singuri.



Se vrea legalizarea căsătoriei între homosexuali în România? Votez „Pentru!” cu ambele mâini! Dar pentru cine? Pentru câteva cupluri adevărate de gay la 20.000.000 de oameni, care au rezistat oricăror legi strâmbe şi şi-au văzut, aşa cum au putut, uneori cu sacrificii de neimaginat, de iubirea şi fericirea lor. De unde atâta fidelitate şi spirit de familie într-o ţară cuprinsă de febra turismului sexual şi a sexului ca mijloc de parvenire? Există oare o dorinţă generală în rândul gay-lor pentru cuplul de durată? Realitatea n-o arată şi excepţiile rămân doar excepţii, care, din păcate, pe lângă problemele lor trebuie să suporte şi imaginea proastă făcută de ceilalţi gay. Ţi se face greaţă când indivizi dubioşi te acostează noaptea prin toalete şi parcuri mărginaşe, cu gesturi de prostituate ieftine. Ţi se face silă de toate pozele de pe site-urile gay, cu tipi dezbrăcaţi, expunându-şi ostentativ muşchii şi penisurile ca la taraba cu verdeţuri. Te îngrozeşti de indivizi care se prezintă cu nonşalanţă: ,, Sunt X. Am 31 de ani. Abia am venit din Italia. Am lucrat acolo ca... activ!”. Numai un naiv poate crede că a te stabili într-o relaţie, a sta cu cineva, a iubi pe cineva 24 din 24 de ore, a înnebuni de dorul cuiva, a construi ceva împreună este valabil şi pentru gay-ul român.

Întrebare aproape statistică: câte cupluri gay sunt în oraşul tău sau în cel mai apropiat oraş, cu să zicem 100.000 de locuitori. Niciunul. Dar gay sunt? Numărătoarea poate trece de treizeci şi nu pare a se termina, oricum sunt suficienţi cei treizeci pentru analiza propusă.

E adevărat, lucrurile noi provoacă întotdeauna iritare, tensiune, adversităţi, până ce intră în firesc. Intrarea în firesc e însă un proces lung. Societatea românească e plină de prejudecăţi, e încă înverşunată împotriva gay-lor, în mare măsură pe bună dreptate. Asta vede, asta judecă! Intraţi în normalitate, dragi gay, şi societatea vă va accepta în cele din urmă, oricare-ar fi preţul. Formaţi cupluri statornice şi solide, bazate pe iubire şi respect, gândiţi-vă că aţi putea educa şi creşte copii, asumaţi-vă responsabilităţi faţă de voi înşivă şi faţă de ceilalţi, implicaţi-vă în social, încercaţi să trăiţi normal ca orice cuplu heterosexual, fiţi familişti convinşi şi nu se poate ca în cele din urmă cei din jur să nu vă accepte. Ce ar putea să mai aibă împotrivă parlamentul unui stat democratic european împotriva legalizării parteneriatului sau căsătoriei voastre în faţa unui fapt de viaţă atât de evident? Abia atunci cererile vor fi înfreptăţite, altfel toate demonstraţiile şi defilările voastre nu vor face decât să aţâţe spiritele împotriva voastră, oricât de paşnice şi bine intenţionate ar fi. Rezolvarea doleanţelor voastre trebuie să vină de la voi, de la fiecare în parte. O comunitate care încă nu şi-a rezolvat problemele la nivel individual este doar o cifră statistică bună de raportat la sfârşit de an. Oferiţi modele şi apoi cereţi lucruri care să le ajute să funcţioneze. Nu va fi uşor, dar cu siguranţă vor mai puţine voci care să strige: „Moarte homosexualilor!” Pe când o mare demonstraţie a cuplurilor gay din România pentru drepturile lor. Libertatea individuală nu e de ajuns dacă nu e conectată la cea colectivă.

Mihai Millu Trandafir

(opinia autorului nu reprezintă neaparat poziţia Asociaţiei Incognito România)

joi, octombrie 02, 2008

Premiile Gay 2008


Tradiţionalul eveniment organizat anual de Asociaţia Be An Angel Romania din Cluj-Napoca, care îşi propune să premieze personalităţi ale vieţii publice româneşti ce s-au implicat sau au sprijinit comunitatea LGBT românească, se va desfăşura în acest an între 13-19 octombrie, la Cluj-Napoca în cadrul celei de-a 5-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film "Serile Filmului Gay".

"Aceiaşi oameni. Aceleaşi idealuri. Doar în aparenţă diferiţi!" este motto-ul ediţiei aniversare a evenimentului, iar printre categoriile la care doritorii îşi pot oferi votul se numără: Cea mai obiectivă emisiune TV (cu o tematică LGBT); Premiul pentru activism LGBT; Premiul pentru promovarea culturii LGBT; Cel mai bun mijloc de informare al comunităţii; Organizaţia anului 2008 şi altele.

Ediţia din acest an aduce o nominalizare şi pentru Asociaţia INCOGNITO România. Mulţumim aşadar celor care ne-au propus şi mai ales celor care ne-au votat şi ne votează. Acest vot de încredere ne obligă să oferim membrilor comunităţii LGBT buzoiene sprijinul în eliminarea discriminării la care sunt supuşi şi care îi determină să rămână ascunşi.

Cele mai semnificative propuneri pentru votul de anul acesta au început să fie votate cu 1 octombrie, iar durata de exercitare a votului va dura 30 de zile.

Urăm succes tuturor şi evenimentului "La mulţi ani de existenţă!"

miercuri, octombrie 01, 2008

Ultimul tren între Iad şi Paradis (fragment)

Mihai Millu Trandafir



Mai înainte de a cânta cocoşul,
de trei ori te vei lepăda de
Mine.
Şi ieşind afară, a plâns cu amar.”

(Matei 26,75)




"... Cuvintele asistentei reveniră în mintea lui ca un ecou repetat până la obsesie: "Sunteţi seropozitiv!... Sunteţi seropozitiv!... Sunteţi..." Simplele temeri ale omului obişnuit şi liniştit ce fusese până mai adineaori, trecură nefiresc de repede de la frică la spaimă, o spaimă fragmentată până la amănunt în alte mii de spaime ce se derulau de-a valma, cu o viteză ameţitoare, în mintea lui.

Spaima de a fi descoperit...
Spaima de nu fi umilit...
Spaima de a nu-ţi pierde prietenii...
Spaima de a nu-ţi pierde locul de muncă...
Spaima de a ţi se refuza Raiul...
Spaima singurătăţii...
Spaima de a ţi se refuza iubirea...
Spaima de a muri încet şi sigur...
Spaima nevindecării...
Spaima alungării la marginea lumii, în nelume...
Spaima de a fi considerat mort înainte de a muri...
Spaima că se va descoperi medicamentul ce vindecă la o zi după ce ai murit...
Spaima prăbuşirii în gol...
Spaima minciunii...
Spaima unei noi realităţi, alta decît cea în care ai trăit...
Spaima lacrimilor, a nevoii de a plânge şi a inutilităţii ei...
Spaima disperării, a neputinţei...
Spaima silei de tine, de toţi şi de toate...
Spaima arătării cu degetul, a stigmatizării...
Spaima de a deveni o cifră, un element statistic: "În România, numărul celor infectaţi HIV s-a ridicat la..."
Spaima trupului ce nu va mai fi atins...
Spaima unei poveri prea mari pentru tine, care te va doborî în cele din urmă...
Spaima că n-ai să poţi învinge gândul răutăţii, al geloziei, al răzbunării, al crimei...
Spaima aripilor frânte, a îngenuncherii, a târâtului...
Spaima îngerului care aduce vestea...
Spaima unui Dumnezeu neîndurător, uneori şovăielnic, căruia sfinţii, îngerii şi chiar unii muritori îi spun vrute şi nevrute despre tine, lucruri care întotdeauna se bat cap în cap...
Spaima clipei în care n-ai să te mai poţi hrăni: din silă, din neputinţă, din nefoame...
Spaima de vârcolacii care rod lacomi şi nesăţioşi discul Lunii...
Spaima de rece, de adânc, de închis, de pământ greu care apasă şi în care se înfinge trufaş şi samavolnic crucea nepăsării...
Spaima apusului înghiţind pe de-a-ntregul răsăritul...
Spaima delirului...
Spaima de a nu putea da timpul înapoi...
Spaima strigătului în pustiu...
Spaima vieţii fără de viaţă şi a morţii fără de moarte...
Spaima durerii, a cărnii sfâşiate, a sângelui ce nu vrea să te mai hrănească...
Spaima trupului ce nu-ţi mai ascultă mintea, care se înstrăinează de tine...
Spaima întrebării la care nu vei primi niciodată răspuns: De ce eu?
Spaima paşilor care nu vor mai atinge pământul...
Spaima că iubitul va pleca într-o seară şi vei rămâne cu promisiunea deşartă a revenirii...
Spaima timpului, a ireversibilităţii, a curgerii într-un singur sens...
Spaima nopţii cu gust şi miros de întuneric...
Spaima visului, a coşmarului...
Spaima trezirii şi a netrezirii...
Spaima acelor de seringă înfipte în tine ca nişte limbi de ceasornic ce-ţi numără ultimele clipe de viaţă...
Spaima ochilor cuprinşi de întuneric, a albastrului devenit cenuşiu...
Spaima leziunilor ce cresc în progresie aritmetică, desenând grăbite, pe trupul din ce în ce mai firav, moartea...
Spaima palmelor cărora li se refuză atingerea...
Spaima palmei goale ce ar vrea să se stingă între palmele celui iubit...
Spaime...
Spaime mici, aproape fireşti...
Spaime mari...
Spaime care te înspăimântă, care te cutremură, care te înnebunesc...
Spaime care te devorează, una câte una, mai multe la un loc, toate deodată, până la condiţia de amintire...
Alte o mie de spaime...
Alte infinit de multe spaime pe lângă care boala devine o banalitate...
Spaime ascunse cu grijă de ochii celorlalţi şi de tine însuţi sub haina speranţei-naive, a speranţei-amăgire, a speranţei-ideal, a speranţei-obsesie...
Spaima vieţii şi a morţii...
Spaime..."

Gay-lor infectaţi cu HIV, consideraţi anormali
doar de anormalitatea din
noi, pe care-i iubim
şi-i abandonăm apoi ca pe nişte obiecte ce nu
ne mai sunt de folos pentru că ne împovărează
idealurile de fericire personală, pe care-i ucidem
înainte ca ei să moară cu nepăsarea, nesimţirea,
prostia şi intoleranţa din noi...