duminică, mai 24, 2009

GAY PRIDE 2009

An de an la început de vară, capitala şi România sunt provocate la toleranţă, nondiscriminare şi acceptare de către comunitatea LGBT autohtonă. Ceea ce determină acest lucru este renumitul festival al minorităţilor sexuale, GAYFEST, organizat de nu mai puţin cunoscuta Asociaţie Accept. Punctul culminant al acestei manifestaţii mai mult culturale decât sexuale, cum pe nedrept este acuzat festivalul minorităţilor sexuale, îl reprezintă marşul membrilor comunităţii LGBT din România, eveniment ce face deseori deliciul publicului open-mind, provoacă nervi şi mârâieli printre dinţi huliganilor, palpitaţii inimilor slăbite ale babelor, motive de rugăciuni de vindecare şi cruci supradimensionate unei Biserici mai mult ipocrite decât trăitoare, precum şi tiraje ziarelor şi rating televiziunilor.
Reprezentanţi Incognito au mers şi în acest an la faţa locului, iar ceea ce s-a întâmplat acolo, redat mai mult sau mai puţin subiectiv de presa românească, vă facem cunoscut şi vouă prin intermediul imaginilor surprinse la Marşul Diversităţii 2009.


Mai întâi, la sediul ACCEPT ne întâmpină afişe din toată Europa care susţin diversitatea sexuală.










La locul de întâlnire pentru marş, lume colorată cu steaguri, steguleţe rainbow, baloane multicolore, fluiere şi dispozitive de făcut baloane de săpun începe să se adune şi să îşi însuşească din atmosfera Pride-ului gay. Grupuri de LGBT şi susţinători vin însoţiţi de poliţişti dinspre baza Dealului Mitropoliei. Se poate constata o formă de protecţie organizată diferit faţă de ceilalţi ani. De data aceasta reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei sunt, dar abia îi vedem pentru ca nu mai stau lipiţi de noi ca în alţi ani.

Se desfac steagurile in culorile curcubeului, simboluri ale mişcării LGBT, iar toată lumea freamătă şi se înghesuie să facă fotografii sau să dea o mână de ajutor la desfacerea lor.

Marşul GayPride 2009 Bucureşti intră în linie dreaptă, iar coloana de participanţi veseli şi coloraţi ia direcţia Palatului Parlamentului.


Participanţii sunt veseli, muzica se aude bine, se dansează, se fluieră, se agită steaguri, se face cu mâna (cui oare?).



















Vremea este superbă, soarele orbitor, chef de distracţie este.

Lângă Palatul Parlamentului ne tragem un pic sufletul şi le ascultăm mesajele reprezentanţilor ACCEPT şi invitaţilor marşului GAYPRIDE 2009.


Şi în încheiere, poza simbol pentru acest an...
Ne vedem în 2010 (sperăm că pe un traseu mai lung)!


Au mai relatat despre acest eveniment anual:

1. Înainte de marş:

2. După marş:

Şi ca bonus, câteva imagini de la pregătirile pentru GayFest

Fotografiile sunt proprietatea INCOGNITO.
Orice preluare a lor necesită precizarea sursei.


luni, martie 09, 2009

Scrisoare între generaţii

[...] Nu vă resemnaţi, asta nu duce nicăieri. Capul plecat, sabia îl taie. Protestaţi, luptaţi, protestaţi. Cu scop, însă. Nu degeaba, că altfel se transformă în lătrat. Învăţaţi legile. Învăţaţi-vă drepturile. Atunci veţi şti când are cineva voie să vă legitimeze. Veţi şti cum să luptaţi, dacă veţi şti legile. Apoi o să vedeţi că legile sunt proaste. Şi veţi înţelege că trebuie să le schimbaţi. Pare greu şi cere timp. Dar, Doamne, voi aveţi timp şi pentru voi nimic nu e greu. Voi nu înţelegeţi că SUNTEŢI SCHIMBAREA? Dacă voi lăsaţi ţara asta pe mâna hoţilor, atunci, de-abia copiii voştri vor mai avea o şansă! Căci şansa vine o dată la o generaţie. Noi am pierdut. Câţiva dintre noi, şi nu suntem puţini, vă putem ajuta. Noi suntem Fomilă şi Setilă, dar voi sunteţi Harap-Alb. Alegeţi dintre voi pe adevăraţii lideri. Să-i alegeţi şi să nu-i invidiaţi. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar şi coşmarul. Vor fi salvatorii voştri, dar se vor pierde pe ei înşişi. Liderii trebuie să fie dintre voi. Şi trebuie să-i căutaţi de pe acum. Uitaţi-vă unii la alţii în fiecare zi şi căutaţi-vă căpitanii. Altfel veţi pieri o dată cu noi. Şi atunci porţile libertăţii ne vor fi închise şi EI vor câştiga. Cine sunt ei? Ştiţi foarte bine. Îi vedeţi în ziare, în fiecare zi.[...]

miercuri, februarie 25, 2009

Cultura gay

Imaginea aparţine artistului AYMERIC GIRAUDEL

Pătruns de curând în spaţiul românesc, conceptul pare să câştige tot mai mult teren, dar fără a se şti prea multe lucruri despre el. Acest lucru nu trebuie să mai mire pe nimeni; am preluat, în foamea noastră postcomunistă de nou şi de modele, tot ce ne putea oferi Occidentul şi spaţiul nord-american, fără să ne mai gândim dacă ne reprezintă, dacă le înţelegem în esenţa lor: Halloween, Valentine’s Day sau diferite genuri muzicale.
Cred, fără pretenţia de a fi sociolog, filosof sau culturolog, că acest concept este la fel de complex şi controversat ca însuşi cel de cultură. Care este definiţia lui, ce cuprinde, care este locul lui în cultura universală, care-i sunt reprezentanţii şi operele lor, care-i este locul în spaţiul cultural românesc – iată o serie de întrebări cărora specialiştii ar trebui să le răspundă.
Există cu adevărat sau este doar un instrument de operare pur teoretică.
Se ştie că factorul cel mai dinamic al oricărui proces cultural este creaţia. În ce măsură creatorul, fie el scriitor, pictor, regizor sau muzician, se încadrează în cultura gay? Prin opţiunea lui sexuală? Prin faptul că opera lui este despre gay? Dar dacă sunt heterosexual şi scriu despre gay? Dacă sunt gay şi scriu despre un eveniment istoric oarecare, eu şi opera mea se încadrează în cultura gay? Poate fi o abordare simplistă, dar e un punct de plecare.
GAYFEST-ul, GALA FILMULUI GAY şi alte asemenea evenimente, se încadrează în acest concept?
Rostul acestor rânduri nu este să lămurească, ci să cheme la reflecţie şi dezbatere despre un subiect despre încă nu se ştiu prea multe lucruri. Mi se pare mai important decât să discutăm despre ce se mai spune în media despre gay. Televiziunea naţională a invitat acum câţiva ani în urmă doi gay la o discuţie pe această temă. Din păcate...
O fi şi presa asta ca naiba, cu hibele şi interesele ei financiare, dar şi noi ne izbim de prea multe ori pe sticlă total nepregătiţi. Când nimic nu ai a spune... Puţină cultură nu strică, fie ea şi... cultură gay!

vineri, februarie 13, 2009

(O)PRESA(REA)

Recunosc din capul locului: fără presă, fie ea scrisă sau vorbită, n-am mai şti pe ce lume trăim. E un adevăr care cu greu poate fi atacat. Putem ataca, în virtutea libertăţii la opinie, în sensul de a analiza şi critica, anumite lucruri din presă care ne deranjează într-un fel sau altul, nu de amorul artei, ci pentru a găsi explicaţii şi soluţii. Altfel, riscăm să ajungem la construcţii de genul: cred în libertatea presei care îmi pune la îndoială sau îmi încalcă propriile libertăţi.
În spaţiul românesc MASS-MEDIA mai vizibile sunt televiziunile, deşi nu mai puţin influente asupra opiniei publice sunt şi anumite cotidiene de mare tiraj. În confruntarea dintre televiziuni şi comunităţile sexuale din România, părţile beligerante nu au ajuns încă la un armistiţiu şi nici nu sunt semne că asta se va întâmpla prea curând. Vinile sunt împărţite, chiar dacă nu pe din două.
Modul în care se comportă televiziunile nu ne arată altceva decât o radiografie a societăţii în care trăim, o societate bulversată, cu un picior în comunism şi unul în capitalism, care nu s-a debarasat decât în parte de tare mai vechi. Primul lucru imputabil este lipsa totală de deontologie profesională şi de profesionalism, care generează ceea ce vedem zi de zi. E la modă expresia: "Nu-ţi place, nu te uita!". De ce eu ca producător sau moderator să-mi fac complexe de conştiinţă profesională, de ce să-mi bat capul dacă prin emisiunea mea am făcut rău cuiva, când e mai simplu să fac show din orice, chiar şi din drama sau moartea unui om? De ce să nu invit un gay, unul mai slab de îngeri şi să fac din el arşice, ca să se distreze lumea? Calculul e simplu: dacă invit pe unul de la ACCEPT sau pe vreo personalitate, ăştia discută prea serios şi în cunoştinţă de cauză, deşi dacă stau bine şi mă gândesc, pot face mişto chiar şi de ei. Pe cine am azi? Nişte gay şi nişte lesbiene. Dacă găseam şi un transsexual!... Îmi întreb echipa: "Băi, cine-i urăşte pe ăştia!" Păi, Biserica, Noua Dreaptă şi nea Gigi. "Să vină!" urlu eu la ei. Am în studio nişte fraieri pe care i-am plătit să bată din palme, întărât părţile adverse, induc repede pe cel de acasă în starea pe care-o vreau eu şi show-ul e gata! Mă doare-n cot de invitaţi, mi se fâlfâie de cei asemeni lor; ura şi la gară! Important e să nu-mi pierd leafa grasă de la mogul, că tre’ să plec la vară în Maldive şi, mai ales, să fiu vedetă, să-mi apară poza pe toate gardurile, să mă aplaude şi să-mi facă loc lumea pe stradă. Dăi dracului de poponari, Eu-l meu contează, orgoliul meu, cardul meu, imaginea mea!...

Imaginea este proprietatea Amnesty International

Există vreun naiv care crede că se lucrează altfel? Nu încercaţi să le urmaţi sfatul cu mutatul canalului, în caz că nu vă place ceea ce fac. O să vedeţi aceleaşi lucruri pe toate posturile româneşti, acelaşi circ şi aceiaşi circari! Nu contează ce sunteţi: poponari, handicapaţi, ţărani, oameni de ştiinţă, politicieni, copii, vârstnici, analfabeţi sau licenţiaţi, bolnavi sau sănătoşi. Ei vor şti întotdeauna cum să vă transforme în clovni. Ce nu ştiţi este că în alte părţi cu adevărat civilizate ar lua ani buni de puşcărie sau, în cel mai fericit caz, ar sta acasă şi nu s-ar mai vedea decât în oglinda din baie după ce ar vomita toată prostia din ei. Adevăraţii profesionişti ai televiziunilor n-o să-i vedeţi: ori nu-i angajează nimeni, ori au emisiuni numai noaptea, ori sunt la munca de jos din simplu motiv că chiar nu vor să-şi bată joc de dvs. (vezi "Profesioniştii", că tot veni vorba!).
Spuneam că vinile sunt împărţite. Să nu ne mai legăm de apariţii regretabile d-alde Tarki
& Co., care strică în jumătate de oră tot ce alţii au clădit în ani. Unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Poate suntem vinovaţi pentru că nu suntem prea vocali, nici prea uniţi într-un demers comun. Poate că "activiştii" LGBT, cum le spune Florentina Ionescu, sunt prea puţini, oricât de serioşi şi de bine intenţionaţi ar fi ei. Stăm acasă în dosul perdelei, nu vrem să ştie nimeni că suntem într-un fel, dar le cerem totul celor care au avut curajul să iasă în faţă. Laşitate? Ipocrizie?

Poate că GAYFEST-urile ar trebui să ne aibă în coloana lui pe fiecare dintre noi, dimpreună cu prietenii care ne-au acceptat aşa cum suntem. Poate ar trebui regândită, măcar pentru o vreme, ideea de paradă, de carnaval cu pene colorate. Sunt un romantic incurabil, dar pot renunţa pentru un timp la poezie, dacă vreau să am mai târziu liniştea pentru a mă bucura de poezie. O coloană de sute de oameni veseli, dar demni, intră altfel în conştiinţa publică decât o înşiruire de exhibiţionişti cu măşti şi rochii de carnaval. Încă nu e vremea carelor alegorice! Asta e frumos şi e plăcut atunci când ţi-ai cucerit cele mai importante drepturi şi explodezi de fericire! Dacă vom oferi în continuare neseriozitate, vedetism ieftin, promiscuitate şi măşti colorate, vom rămâne pe mai departe "delicatesa" de pe masa presei LIBERE din România şi vom simţi pe propria piele cu ce se mănâncă asta.

Ar contrabalansa atitudinea presei şi a unei părţi din opinia publică existenţa unui post de televiziune sau a unor publicaţii exclusiv ale comunităţii LGBT?

E nevoie de evenimente majore, permanentizate, care să intre în memoria publică prin amploarea şi calitatea lor? Rămânem doar la GAYFEST, Festival de filme LGBT, Premii Gay pe care nu şi le ridică nimeni, la seminarii, conferinţe şi împărţire de prezervative?

Mai este nevoie de instituţia coordonatorilor zonali, care ori nu sunt, ori nu-i găseşti când ai nevoie, ori discută cu tine numai dacă arăţi precum ei?

Mai este nevoie de cineva care să ne reprezinte sau rămâne să se descurce fiecare după cum îl taie capul?

Mihai Millu Trandafir

miercuri, ianuarie 28, 2009

Oscar... cenzurat

"Milk", un film despre viaţa primului activist gay care a obţinut o funcţie de conducere în administraţia americană, deşi a obţinut opt nominalizări la premiile Oscar în acest an, a primit din partea CNC rating 18, fiind interzis minorilor.
Citiţi mai mult apăsând pe titlu.

vineri, ianuarie 23, 2009

Televiziune, coming-out şi triunghiuri roz

O zi ca oricare alta. Un post TV, lider de piaţă la zi al subculturii şi kitsch-ului transmite un show cu... multe păcate. Nu că aş fi înnebunit după programele de divertisment ale postului respectiv, manelizate şi OTeVizate până peste limita oricărui bun simţ şi gust estetic, justificate simplist: „Asta vrea poporul!”

Nimic nou în platou. Acelaşi prezentator... păcătos de fiecare seară, căruia cu siguranţă nu-i prea place ce face, dar trebuie să mănânce şi el o pâine, să împace şi mogulul şi producătorul. Dă-le-n mă-sa de deontologie profesională, de profesionalism şi de multe altele, raitingul contează! Acelaşi pseudo-ziarist la apelul bocancilor care se lăfăie şi se scălâmbăie pe canapele din platou ca un bufon ieftin, care se crede un fel de guru al opiniei publice sau un fel de depozitar al adevărurilor supreme ale acestei lumi, aplaudat cu un pupincurism debordant şi contracost, la scenă deschisă, de câteva „tanti Ana”. Lista ar continua, dar nu cred că toate aceste nume ar avea vreo importanţă în economia culturală a cuiva. Şi să nu uităm... invitaţii, aceiaşi invitaţi lipsiţi de percepţia penibilului, care în naivitatea lor cred că apariţia într-o astfel de emisiune le aduce notorietate, le albeşte gratis rufele murdare de acasă şi le asigură stima opiniei publice.
Tema emisiunii: adoptarea legii privind căsătoria între persoanele de acelaşi sex şi adopţia copiilor de către cuplurile gay. Este cel puţin ciudată prezenţa unei asemenea teme într-o emisiune de divertisment bazată pe... băşcălie. Să râdem de ce şi de cine?
Evident, au invitat un gay. Când nu ai nimic a spune, vorba poetului, mai bine stai acasă. Cred în dreptul oricărui om la libera exprimare, dar cred în aceeaşi măsură şi în obligaţia sa la responsabilitate. E bine de băgat la cap de către orice gay care pohteşte să se dea în stambă pe la televiziuni şi se erijează în reprezentantul unei comunităţi, că lipsa de demnitate şi de argumente poate aduce prejudicii imense celor ca el rămaşi în afara platoului, care nici măcar nu te-au mandatat să le aperi interesele. Naomi a simţit-o pe propria-i piele şi bine că măcar în ceasul de pe urmă a realizat acest lucru şi a luat atitudine. Remember Buhuceanu: asumare, demnitate, seriozitate, calm, profesionalism! Rara avis! Bine măcar că tipul(a) din studiou a scăpat teafăr; nu i-a lipsit mult bufonului, vizibil iritat de tot ce pute a gay, dar şi de prostia invitatului, să-l catadicsească cu vreo două perechi de palme.
Păcat de argumentele celor două doamne, dar nu şi de ele. Să nu-şi fi dat seama că vor participa la un circ, la un mare mişto de mare raiting?! Aş vrea să le ştiu discutând cu oameni inteligenţi, fie ei pro sau contra, dar care ştiu cu ce se mănâncă problematica gay, aş vrea să le văd zbătându-se pe baricadele comitetelor şi comisiilor din parlament, că tot veni vorba de legi sau pachete de legi. În toată hărmălaia din platou, n-au făcut decât să vorbească la pereţi. Bine măcar că la intrarea în platou li s-au dat aceleaşi onoruri pe care le-au primit specimene precum Alina Plugaru, Nikita şi Sexy B. Tot e ceva!
Din partea „opoziţiei” (cum se putea altfel) a fost invitat un domn de la „Noua Dreaptă”, avocat de profesie. Circul nu a fost însă complet întrucât a lipsit „Noua Generaţie” şi vreo doi preoţi de la Biserica Ortodoxă Română, care să ne spună cât detestă ei homosexualitatea, desenând efeminat cercuri cu palmele prin aer. Domnul în cauză, dincolo de înverşunarea şi ura cu care şi-a susţinut pledoaria antigay, a mai înşirat nişte poveşti despre camioanele cu gay aduşi în România din Occident (de către cine?), despre abuzurile sexuale de prin casele de copii, despre valorile morale şi patriotice ale legionarismului, despre „actele de vitejie” ale „Noii Drepte” & Co. de la GAYFEST-urile de mai an vară... Alo!!! Domnule avocat, parcă era vorba de o lege pentru „anormalii” care vor să trăiască normal, nu de istoria legionarismului!... Nu ştiu de ce, dar toată ura şi încrâncenarea din vorbele sale, toată gestica şi atitudinea sa, m-au înfricoşat, m-au dus cu gândul la arestări, la anchete, la trieri, la triunghiurile roz ale gay-lor din lagărele naziste şi mi-au torturat somnul până dimineaţă, făcându-mă să mă gândesc serios la fel de fel de lucruri...
M-am gândit la un gay oarecare angrenat într-un proces care să implice şi orientarea lui sexuală, un gay care n-ar avea bani să-şi plătească un avocat şi l-ar primi ca avocat din oficiu pe domnul de mai sus.
Sau că el ar fi judecătorul...
M-am gândit că undeva, mai aproape de mine sau la celălalt capăt al ţării, chiar nu are importanţă unde, un tânăr este îndrăgostit de un altul, vor să-şi construiască un viitor împreună şi-şi asumă la modul cel mai responsabil acest lucru. Cu inima cât un purice, după luni de frământări şi ezitări, acel tânăr se hotărăşte, în sfârşit, să-şi facă coming-out-ul în faţa părinţilor săi, a prietenilor, a colegilor de serviciu. E dificil, reuşita este incertă, dar dacă are nefericirea ca toţi cei faţă de care vrea să-şi lămurească propria alegere în viaţă să se fi uitat şi la astfel de emisiuni, repetate obsesiv, atunci eşecul este total. Îţi poate strica nu doar ziua, ci chiar viaţa şi... nu e decât un „şhou păcătos” aparent amuzant, dar plin de... păcate, unde moderatorul se face că moderează, unde bufostoianul nu mai conteneneşte cu împărţirea între „gay şi normali”, unde un gay a venit doar ca să apară la televizor şi unde un tânăr avocat mai are puţin şi strigă în gura mare: „Heil Hitler! Trăiască Zelea Codreanu!”.
Ca să-l parafrazez pe Mircea Badea, aş spune că trăim între triunghiuri roz şi coming-out-uri eşuate şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne ocupe cât de cât timpul.

Mihai Millu Trandafir

(opinia autorului nu reprezintă neaparat poziţia Asociaţiei Incognito România)