de trei ori te vei lepăda de Mine.
Şi ieşind afară, a plâns cu amar.”
(Matei 26,75)
"... Cuvintele asistentei reveniră în mintea lui ca un ecou repetat până la obsesie: "Sunteţi seropozitiv!... Sunteţi seropozitiv!... Sunteţi..." Simplele temeri ale omului obişnuit şi liniştit ce fusese până mai adineaori, trecură nefiresc de repede de la frică la spaimă, o spaimă fragmentată până la amănunt în alte mii de spaime ce se derulau de-a valma, cu o viteză ameţitoare, în mintea lui.
Spaima de a fi descoperit...
Spaima de nu fi umilit...
Spaima de a nu-ţi pierde prietenii...
Spaima de a nu-ţi pierde locul de muncă...
Spaima de a ţi se refuza Raiul...
Spaima singurătăţii...
Spaima de a ţi se refuza iubirea...
Spaima de a muri încet şi sigur...
Spaima nevindecării...
Spaima alungării la marginea lumii, în nelume...
Spaima de a fi considerat mort înainte de a muri...
Spaima că se va descoperi medicamentul ce vindecă la o zi după ce ai murit...
Spaima prăbuşirii în gol...
Spaima minciunii...
Spaima unei noi realităţi, alta decît cea în care ai trăit...
Spaima lacrimilor, a nevoii de a plânge şi a inutilităţii ei...
Spaima disperării, a neputinţei...
Spaima silei de tine, de toţi şi de toate...
Spaima arătării cu degetul, a stigmatizării...
Spaima de a deveni o cifră, un element statistic: "În România, numărul celor infectaţi HIV s-a ridicat la..."
Spaima trupului ce nu va mai fi atins...
Spaima unei poveri prea mari pentru tine, care te va doborî în cele din urmă...
Spaima că n-ai să poţi învinge gândul răutăţii, al geloziei, al răzbunării, al crimei...
Spaima aripilor frânte, a îngenuncherii, a târâtului...
Spaima îngerului care aduce vestea...
Spaima unui Dumnezeu neîndurător, uneori şovăielnic, căruia sfinţii, îngerii şi chiar unii muritori îi spun vrute şi nevrute despre tine, lucruri care întotdeauna se bat cap în cap...
Spaima clipei în care n-ai să te mai poţi hrăni: din silă, din neputinţă, din nefoame...
Spaima de vârcolacii care rod lacomi şi nesăţioşi discul Lunii...
Spaima de rece, de adânc, de închis, de pământ greu care apasă şi în care se înfinge trufaş şi samavolnic crucea nepăsării...
Spaima apusului înghiţind pe de-a-ntregul răsăritul...
Spaima delirului...
Spaima de a nu putea da timpul înapoi...
Spaima strigătului în pustiu...
Spaima vieţii fără de viaţă şi a morţii fără de moarte...
Spaima durerii, a cărnii sfâşiate, a sângelui ce nu vrea să te mai hrănească...
Spaima trupului ce nu-ţi mai ascultă mintea, care se înstrăinează de tine...
Spaima întrebării la care nu vei primi niciodată răspuns: De ce eu?
Spaima paşilor care nu vor mai atinge pământul...
Spaima că iubitul va pleca într-o seară şi vei rămâne cu promisiunea deşartă a revenirii...
Spaima timpului, a ireversibilităţii, a curgerii într-un singur sens...
Spaima nopţii cu gust şi miros de întuneric...
Spaima visului, a coşmarului...
Spaima trezirii şi a netrezirii...
Spaima acelor de seringă înfipte în tine ca nişte limbi de ceasornic ce-ţi numără ultimele clipe de viaţă...
Spaima ochilor cuprinşi de întuneric, a albastrului devenit cenuşiu...
Spaima leziunilor ce cresc în progresie aritmetică, desenând grăbite, pe trupul din ce în ce mai firav, moartea...
Spaima palmelor cărora li se refuză atingerea...
Spaima palmei goale ce ar vrea să se stingă între palmele celui iubit...
Spaime...
Spaime mici, aproape fireşti...
Spaime mari...
Spaime care te înspăimântă, care te cutremură, care te înnebunesc...
Spaime care te devorează, una câte una, mai multe la un loc, toate deodată, până la condiţia de amintire...
Alte o mie de spaime...
Alte infinit de multe spaime pe lângă care boala devine o banalitate...
Spaime ascunse cu grijă de ochii celorlalţi şi de tine însuţi sub haina speranţei-naive, a speranţei-amăgire, a speranţei-ideal, a speranţei-obsesie...
Spaima vieţii şi a morţii...
Spaime...
doar de anormalitatea din noi, pe care-i iubim
şi-i abandonăm apoi ca pe nişte obiecte ce nu
ne mai sunt de folos pentru că ne împovărează
idealurile de fericire personală, pe care-i ucidem
înainte ca ei să moară cu nepăsarea, nesimţirea,
prostia şi intoleranţa din noi...






