Când ai fost şantajat/ă ultima dată?

Şantajul* reprezintă o luptă în care poţi fi învins cu propriile arme, şi nu este vorba despre informaţiile pe care le deţine, de cele mai multe ori, cel care recurge la şantaj, ci chiar de emoţiile tale.

Unii indivizi recurg la practica şantajului (fr. chantage) fără scrupule fie dintr-un complex de inferioritate (se simt inferiori, iar prin acest mod îşi manifestă o falsă putere asupra celor şantajaţi), fie dintr-o dorinţă neostoită de a manipula prin orice mijloace (fapt ce denotă un caracter slab, nesigur, perfid), fie pur şi simplu pentru că nu au depăşit una din fazele primare ale dezvoltării propriei personalităţi, când îşi şantajau mămica pentru a obţine ceva, plângând puternic.

Prin şantaj se înţelege fapta care lezează sau este posibil să lezeze dreptul persoanei şantajate de a-şi manifesta voinţa şi de a dispune de aptitudinile sale. Şantajul, în vorbirea curentă, este o modalitate imorală de obţinere în mod injust de la o persoană, prin constrângerea ei, a unui folos pentru cel care şantajează, ori pentru altă persoană.
Constrângerea reprezintă acţiunea prin care o persoană este silită să facă ori să nu facă ceva contrar voinţei sale. În absenţa constrângerii nu se poate vorbi, legal, de şantaj.
De cele mai multe ori, şantajul aduce cu sine ameninţări care anunţă fapte reprobabile, cel puţin în concepţia celui care recurge la şantaj.
Ameninţarea reprezintă o înştiinţare cu producerea unui rău, care constă fie din săvârşirea unei infracţiuni, fie din producerea unei pagube în mod nemijlocit asupra persoanei căreia i se adresează ameninţarea, ori asupra partenerului, ori rudelor apropiate acesteia. Ameninţarea poate fi adresată direct (prin atitudini, gesturi), ori indirect (în scris, prin cuvinte), explicit sau implicit.

Articolul 211 Cod penal precizează:
,,(1) Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
(2) Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani".

Prin incriminarea şantajului, legea penală reacţionează astfel împotriva faptelor susceptibile de a îngrădi libertatea persoanei şantajate de a lua hotărâri şi de a dispune fără constrângere de voinţa sa, de acţiunile sale, de bunurile ce formează patrimoniul său.
Delictul de şantaj nu are, în principiu, obiect material, deoarece libertatea psihică/morală reprezintă o valoare în sine. Nu trebuie confundat obiectul material al infracţiunii cu profitul
(folosul) realizat prin săvârşirea şantajului; folosul realizat prin comiterea delictului reprezintă o consecinţă, iar nu un aspect al acţiunii de şantaj. Şantajul, ca delict, poate fi săvârşit atât de o persoană fizică cât şi de o persoană juridică. În condiţiile în care acţiunea de şantaj se exercită asupra mai multor persoane, există tot atâtea delicte câte victime ale infracţiunii au fost. Este irelevant pentru realizarea infracţiunii dacă victima a cedat sau nu violenţei sau ameninţării; în acest context, infracţiunea se ia în considerare în funcţie de pericol şi nu de rezultat.

La sfârşitul lunii iunie s-a încheiat pe blog-ul INCOGNITO un nou sondaj care şi-a propus să sondeze atitudinea voastră privind acest subiect: ŞANTAJUL. Fiecare dintre cei 36 vizitatori doritor să răspundă la întrebarea: Cum reacţionezi la şantaj? a avut posibilitatea de a alege mai multe răspunsuri, iar rezultatele pot fi constatate în cele ce urmează.

• 63% dintre respondenţi (23 persoane) au răspuns că merg la poliţie;
• 33% au declarat că se plâng la prieteni (12 persoane);
• 16% (6 persoane) sunt de părere că vor merge la un ONG;
• 13% în egală măsură fie neagă totul, fie se răzbună violent (câte 5 persoane);
• 11% ar angaja un avocat (4 persoane);
• 5% nu ar reacţiona, iar alţi 5% ar şantaja şi ei, la rândul lor;
• numai câte o singură persoană (2%) ar da ceea ce i s-a cerut, sau, în cel mai pesimist scenariu, s-ar sinucide.

Totuşi, ce poţi face dacă eşti victima unui şantaj?

• 1. Prinde schema şantajului! E simplă: „Dacă nu faci... (ceva, cum vreau eu), atunci vei păţi asta... (altceva, ce nu vrei tu)!”. Este doar o strategie prin care să te facă să te simţi vinovat şi slab.
• 2. Gândeşte-te dacă merită. În mod obiectiv, ai de pierdut în ambele variante (a. accepţi şantajul, depăşeşti momentul, dar şantajul revine; b. ignori şantajul, se declanşează consecinţele nedorite de tine), dar pierzi mult mai mult dacă participi la propria şantajare.
• 3. Dacă ţi se permite, expune-i celui care şantajează argumentele clar şi logic. Scapă de încărcătura psihică/emoţională negativă. Refuză-l!
• 4. Ţine-o pe-a ta! Dacă ai încredere în tine şi eşti senin, vei fi pur şi simplu imbatabil!
• 5. Cea mai bună apărare este atacul. Apelează la organisme juridice care te pot ajuta. Uneori chiar şi prietenii pot face minuni.
  

E important să conştientizezi că fără consimţământul tău, individul care te şantajează nu are nicio putere. Dacă ai o atitudine fermă, şantajistul nu va reuşi să te facă să te simţi vinovat de ceea ce se poate întâmpla. La urma urmei, întotdeauna există ceva mult mai rău decât atât. Trebuie să te gândeşti tot timpul că oamenii te vor trata întotdeauna aşa cum tu vei permite TU să fii tratat/ă.

*nu este vorba despre şantajul emoţional, ci de cel care constituie delict/infracţiune.

Care este criteriul de discriminare cel mai frecvent în România?

Întrebarea-titlu a fost o provocare lansată de echipa Incognito sub forma unui sondaj prin care am solicitat vizitatorilor noştri să imortalizeze opinia lor cu privire la cel mai frecvent criteriu de discriminare practicat de români. În urma acestui sondaj, au fost contorizate 37 de intevenţii, iar variantele care puteau fi alese, ce au respectat tipurile de discriminare prevăzute în Legea 48/2002 privind discriminarea, s-au dovedit a fi suficiente prin natura răspunsurilor.

Astfel:

• 18 persoane (48% dintre respondenţi) au considerat că principalul criteriu de discriminare în România este cel al orientării sexuale (heterosexuală şi bisexuală poate mai puţin, dar mai ales cea homosexuală);
• 21% dintre vizitatorii noştri apreciază că românii discriminează şi după rasă sau culoarea pielii destul de mult. Cu alte cuvinte dacă pigmentul pielii unei persoane este ceva mai închis la culoare, respectiva este catalogată imediat ca aparţinând altei culturi, care ar trebui evitată, marginalizată, ca fiind periculoasă;
• în proporţie egală, 8%, adică 3 respondenţi pentru fiecare variantă, vizitatorii noştri au fost de părere că discriminarea în funcţie de sex (bărbat/femeie), stare de sănătate (mai ales prezenţa unui handicap) şi naţionalitate/etnie este destul de întâlnită la nivelul concetăţenilor noştri;
• doar 2% dintre persoanele care au ales să răspundă sondajului Incognito au ales dintre variantele de răspuns vârsta şi starea materială ca fiind criterii de discriminare după care românii aleg să relaţioneze;
• discriminarea în funcţie de convingerile politice şi religie nu au fost alese de niciun respondent, ceea ce nu înseamnă însă că nu se practică, ci doar că este izolată şi se manifestă în situaţii mai speciale.
• alte criterii de discriminare nu au mai fost propuse, astfel că putem concluziona că acestea pe care noi înşine le-am propus reprezintă cele mei întâlnite în societatea românească.

Toleranţa la români

În fiecare an, din 2005 încoace, vara aduce şi pe meleaguri româneşti încărcate de istorie şi tradiţie, o sărbătoare mai puţin... băştinaşă. Este vorba despre GAYFEST, manifestare organizată anual de Asociaţia Accept cu sprijinul a multiple alte organisme naţionale şi internaţionale, cu participarea a numeroase persoane (LGBT sau pur şi simplu simpatizanţi ai acestei mişcări) şi, totodată, un magnet pentru critici, ouă şi înjurături aruncate de pe margine.

Pe blogul Incognito am lansat la începutul lunii noiembrie un sondaj prin care ne-am propus să luăm pulsul privind atitudinea românilor faţă de comunitatea LGBT în viziunea vizitatorilor noştri. Rezultatele sunt diverse şi se împart astfel:

• 5% dintre vizitatori (două persoane) au apreciat această atitudine drept tolerantă, cei de altă orientare sexuală decât a majorităţii fiind acceptaţi de societatea românească;
• alte trei persoane (8%) care ne-au vizitat, consideră că românii ignoră acest fenomen, care cu siguranţă nu mai are cum să fie stopat în evoluţia sa;
• un procent considerabil al vizitatorilor blogului Incognito, 36% (13 persoane) sunt de părere că românii dispreţuiesc aceste persoane;
• iar jumătate dintre toţi respondenţii acestui sondaj (18 persoane), văd la nivelul societăţii româneşti o atitudine de ură şi total contrară acestei mişcări, lucru observat cu siguranţă mai ales în preajma manifestării precum GAYFEST.

Răspunsurile diferite nu trebuie să mire pe nimeni întrucât concetăţenii noştri puşi în situaţia de a întâlni un homosexual, spre exemplu, au atitudini de respingere şi îndoială, iar replici precum "Nu am nimic cu homosexualii, dar să stea departe de mine!" arată o formă de îndoială chiar asupra propriei lor orientări sexuale - la urma urmei homosexualitatea, ca şi heterosexualitatea, nu se transmite.
Toleranţa românilor, acceptarea a ceea ce este diferit are graniţe foarte înguste, romii, persoanele cu dizabilităţi, dar şi alţii care ies din tipar cu o coafură sau o îmbrăcăminte, sunt imediat etichetaţi ca anormali şi respinşi.

Mulţumim tuturor respondenţilor şi vizitatorilor noştri.

Dicţionar:

LGBT - lesbian, gay, bisexual, transsexual.
Lesbiană - femeie atrasă emoţional, sexual sau afectiv de alte femei.
Gay - bărbat atras emoţional, sexual sau afectiv de alţi bărbaţi.
Bisexual - persoane atrase sexual, emoţional sau afectiv de bărbaţi şi de femei.
Transsexual - sau transgender, sunt persoane care simt că aparţin sexului opus celui cu care s-au născut şi recurg la diferite căi pentru a arăta aceasta, culminând cu o intervenţie chirurgicală de schimbare a sexului.
Orientare sexuală - atracţie emoţională, sexuală sau afectivă constantă faţă de persoane de un anume gen. Există trei tipuri de orientări sexuale: homosexuală - atracţia faţă de persoane de acelaşi sex; heterosexuală - atracţia faţă de persoane de sex opus; bisexuală.

Stop sondaj

Sfârşitul de an 2007 a adus pe buzele opiniei publice internaţionale şi, în special, ale celei europene, de mai multe ori cuvântul rrom/ţigan provenit, poate chiar exclusiv, din România. Cazurile taberelor de cetăţeni români de etnie rromă ridicate ilegal la marginea oraşelor importante din state precum Italia, Franţa şi Spania, sau ale unor atacuri la persoană săvârşite de compatrioţii noştri, au pus în gardă autorităţile şi cetăţenii întregii Europe.
În contextul acestor evenimente, ne-am propus sa aflăm opinia vizitatorilor noştri cu privire la persoanele de etnie rromă, subliniind această caracteristică strict pentru a determina gradul de discriminare la care sunt supuse aceste persoane în viziunea generală a românilor.
Rezultatele sondajului lansat pe blogul INCOGNITO au evidenţiat că rromii sunt la urma urmei "persoane cu drepturi şi obligaţii" indiferent de alte caracteristici personale sau legate de etnia din care fac parte. Astfel din procentul total al respondenţilor, 85% /30 persoane au apreciat rromii ca pe oricare alt cetăţean român şi european totodată, adoptând prin alegerea variantei de răspuns corespunzătoare acestei opinii, o atitudine nondiscriminatorie.
Dovadă că nu au rămas fără ecou veştile despre ai noştri, sunt şi cele 14 procente/5 persoane care au ales varianta de răspuns cu privire la rromi drept "hoţi şi şmecheri". Asocierea unor experienţe personale ale respondenţilor cu persoanele de etnie rromă au determinat cu siguranţă acest rezultat, iar concluzia pe care trebuie să o extragem din această încercare de identificare a unor opinii generale cu privire la rromi, se poate rezuma la câteva cuvinte: suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte toleranţa şi, chiar mai mult, ACCEPTAREA rromilor. Rămâne ca fiecare dintre noi să aplicăm acest principiu cuprins într-una din variantele de răspuns: suntem cu toţii persoane cu drepturi şi obligaţii.

Un alt sondaj încheiat

Sondajul INCOGNITO, prin care am solicitat opinia vizitatorilor noştri cu privire la scurta definire pe care fiecare dintre votanţi ar acorda-o handicapului, l-am intitulat: "Handicapul este..." (foto). Perioada de votare s-a încheiat pe 3 Decembrie - Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, iar din analiza rezultatelor finale se poate constata că la cele 4 variante de răspuns:

• a. un termen discriminatoriu;
• b. o boală/dizabilitate/defect;
• c. o pedeapsă divină;
• d. un obstacole ce trebuie depăşit,

au răspuns 31 persoane astfel: pentru prima variantă au optat 6 persoane (un procent de 19%), varianta a doua a fost votată ca fiind caracteristică handicapului în viziunea a 9 respondenţi (29%), o pedeapsă divină au văzut handicapul 2 persoane (6% dintre respondenţi), iar varianta conform căreia handicapul este un obstacol ce trebuie depăşit a fost selectat de către cei mai mulţi dintre participanţi, 14 persoane (45%). Alegerea multiplă a acestei ultime variante (d.), ne conduce la concluzia că accentul nu se mai pune, în momentul de faţă, pe caracterul medical al termenului, ci mai degrabă pe cel social, pentru că la urma urmei acesta este şi sensul lui real. În contextul acestei definiri, el nu mai poate fi considerat nicicum o pedeapsă divină, aşa cum cred unii respondenţi, pentru că divinitatea nu poate fi responsabilă de acţiunile discriminatorii ale unor semeni daruiţi, dealtfel, cu liberul arbitru.În termeni actualizaţi, handicapul este bariera pe care o întâmpină persoana în relaţia sa cu mediul social. Când mediul social (societatea, instituţiile, spaţiul public şi privat) ignoră nevoile unei persoane de a trăi civilizat, de a participa la activităţile cotidiene în condiţii de egalitate, putem considera că se află în situaţie de handicap.
În anumite contexte, orice criteriu de discriminare poate deveni un handicap care determină, la rândul său automat, stigmatizare şi discriminare.
Handicapul are în mică măsură o conotaţie medicală, pentru că un handicap nu presupune neaparat prezenţa unei probleme de sănătate. Astfel că, handicapul nu reprezintă o dizabilitate, o boală, ci este mai degrabă o problemă socială.

Mulţumim tuturor respondenţilor.

"HIV este..." - sondaj încheiat

Sâmbătă, cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva HIV/SIDA, a fost programată închiderea sondajului pe care noi l-am intitulat "HIV este..." prin care ne-am propus să constatăm în ce măsură vizitatorii acestui blog şi doritorii să voteze cunosc ce reprezintă Virusul Imunodeficienţei Umane (eng. Human Immunodeficiency Virus).
Astfel votanţii au avut de ales între 5 variante de răspuns, după cum urmează:

• a. un microb;
• b. un virus;
• c. o boală;
• d. un sindrom;
• e. un simptom.

Din totalul respondenţilor, 27 de persoane, 96% (adică 26 persoane) au ales varianta b. un virus, ceea ce ne determină să credem că informaţiile despre sintagma HIV sunt cunoscute. Acele 4 procente care au considerat HIV o boală (varianta c.) nu sunt reprezentative, aşa cum nici numărul răspunsurilor corecte nu este, pentru a considera populaţia informată cu privire la infecţia HIV şi stadiul ei final, SIDA. Ne propunem, pe viitor să reluăm aceste întrebări sub forma unui chestionar mai complex, care ne dorim să se finalizeze nu doar cu informaţii însuşite la nivelul fiecărui vizitator al blogului INCOGNITO, ci şi cu o analiză mai apropiată de realitate privind cunoştinţele despre HIV/SIDA.

Vă muţumim tuturor celor care aţi votat şi vă aşteptăm opiniile şi voturile pe viitor.