Unii indivizi recurg la practica şantajului (fr.
chantage) fără scrupule fie dintr-un complex de inferioritate (se simt inferiori, iar prin acest mod îşi manifestă o
falsă putere asupra celor şantajaţi), fie dintr-o dorinţă neostoită de a manipula prin orice mijloace (fapt ce denotă un caracter slab, nesigur, perfid), fie pur şi simplu pentru că nu au depăşit una din fazele primare ale dezvoltării propriei personalităţi, când îşi şantajau mămica pentru a obţine ceva, plângând puternic.
Prin
şantaj se înţelege fapta care lezează sau este posibil să lezeze dreptul persoanei şantajate de a-şi manifesta voinţa şi de a dispune de aptitudinile sale. Şantajul, în vorbirea curentă, este o modalitate imorală de obţinere în mod injust de la o persoană, prin
constrângerea ei, a unui folos pentru cel care şantajează, ori pentru altă persoană.
Constrângerea reprezintă acţiunea prin care o persoană este silită să facă ori să nu facă ceva contrar voinţei sale. În absenţa constrângerii nu se poate vorbi, legal, de şantaj.
De cele mai multe ori, şantajul aduce cu sine
ameninţări care anunţă fapte reprobabile, cel puţin în concepţia celui care recurge la şantaj.
Ameninţarea reprezintă o înştiinţare cu producerea unui rău, care constă fie din săvârşirea unei infracţiuni, fie din producerea unei pagube în mod nemijlocit asupra persoanei căreia i se adresează ameninţarea, ori asupra partenerului, ori rudelor apropiate acesteia. Ameninţarea poate fi adresată direct (prin atitudini, gesturi), ori indirect (în scris, prin cuvinte), explicit sau implicit.
Articolul 211 Cod penal precizează:
,,(1) Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
(2) Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani".
Prin incriminarea şantajului, legea penală reacţionează astfel împotriva faptelor susceptibile de a îngrădi libertatea persoanei şantajate de a lua hotărâri şi de a dispune fără constrângere de voinţa sa, de acţiunile sale, de bunurile ce formează patrimoniul său.
Delictul de şantaj nu are, în principiu, obiect material, deoarece libertatea psihică/morală reprezintă o valoare în sine. Nu trebuie confundat obiectul material al infracţiunii cu profitul
(folosul) realizat prin săvârşirea şantajului; folosul realizat prin comiterea delictului reprezintă o consecinţă, iar nu un aspect al acţiunii de şantaj. Şantajul, ca delict, poate fi săvârşit atât de o persoană fizică cât şi de o persoană juridică. În condiţiile în care acţiunea de şantaj se exercită asupra mai multor persoane, există tot atâtea delicte câte victime ale infracţiunii au fost. Este irelevant pentru realizarea infracţiunii dacă victima a cedat sau nu violenţei sau ameninţării; în acest context, infracţiunea se ia în considerare în funcţie de pericol şi nu de rezultat.
La sfârşitul lunii iunie s-a încheiat pe blog-ul INCOGNITO un nou sondaj care şi-a propus să sondeze atitudinea voastră privind acest subiect: ŞANTAJUL. Fiecare dintre cei
36 vizitatori doritor să răspundă la întrebarea:
Cum reacţionezi la şantaj? a avut posibilitatea de a alege mai multe răspunsuri, iar rezultatele pot fi constatate în cele ce urmează. - 63% dintre respondenţi (23 persoane) au răspuns că merg la poliţie;
- 33% au declarat că se plâng la prieteni (12 persoane);
- 16% (6 persoane) sunt de părere că vor merge la un ONG;
- 13% în egală măsură fie neagă totul, fie se răzbună violent (câte 5 persoane);
- 11% ar angaja un avocat (4 persoane);
- 5% nu ar reacţiona, iar alţi 5% ar şantaja şi ei, la rândul lor;
- numai câte o singură persoană (2%) ar da ceea ce i s-a cerut, sau, în cel mai pesimist scenariu, s-ar sinucide.
Totuşi, ce poţi face dacă eşti victima unui şantaj?- 1. Prinde schema şantajului! E simplă: „Dacă nu faci... (ceva, cum vreau eu), atunci vei păţi asta... (altceva, ce nu vrei tu)!”. Este doar o strategie prin care să te facă să te simţi vinovat şi slab.
- 2. Gândeşte-te dacă merită. În mod obiectiv, ai de pierdut în ambele variante (a. accepţi şantajul, depăşeşti momentul, dar şantajul revine; b. ignori şantajul, se declanşează consecinţele nedorite de tine), dar pierzi mult mai mult dacă participi la propria şantajare.
- 3. Dacă ţi se permite, expune-i celui care şantajează argumentele clar şi logic. Scapă de încărcătura psihică/emoţională negativă. Refuză-l!
- 4. Ţine-o pe-a ta! Dacă ai încredere în tine şi eşti senin, vei fi pur şi simplu imbatabil!
- 5. Cea mai bună apărare este atacul. Apelează la organisme juridice care te pot ajuta. Uneori chiar şi prietenii pot face minuni.
E important să conştientizezi că fără consimţământul tău, individul care te şantajează nu are nicio putere. Dacă ai o atitudine fermă, şantajistul nu va reuşi să te facă să te simţi vinovat de ceea ce se poate întâmpla. La urma urmei, întotdeauna există ceva mult mai rău decât atât. Trebuie să te gândeşti tot timpul că oamenii te vor trata întotdeauna aşa cum tu vei permite TU să fii tratat/ă.
Asociaţia ACCEPT organizează între 26-28 septembrie 2008 un atelier pe tema "Introducere în problematica LGBT*", adresat specialiştilor şi studenţilor din domeniile medico-psiho-social şi îşi propune să-i familiarizeze cu situaţii pe care le pot întâlni în practica profesională în lucrul cu persoane LGBT.
