Recunosc din capul locului: fără presă, fie ea scrisă sau vorbită, n-am mai şti pe ce lume trăim. E un adevăr care cu greu poate fi atacat. Putem ataca, în virtutea libertăţii la opinie, în sensul de a analiza şi critica, anumite lucruri din presă care ne deranjează într-un fel sau altul, nu de amorul artei, ci pentru a găsi explicaţii şi soluţii. Altfel, riscăm să ajungem la construcţii de genul: cred în libertatea presei care îmi pune la îndoială sau îmi încalcă propriile libertăţi.
În spaţiul românesc MASS-MEDIA mai vizibile sunt televiziunile, deşi nu mai puţin influente asupra opiniei publice sunt şi anumite cotidiene de mare tiraj. În confruntarea dintre televiziuni şi comunităţile sexuale din România, părţile beligerante nu au ajuns încă la un armistiţiu şi nici nu sunt semne că asta se va întâmpla prea curând. Vinile sunt împărţite, chiar dacă nu pe din două.
Spuneam că vinile sunt împărţite. Să nu ne mai legăm de apariţii regretabile d-alde Tarki & Co., care strică în jumătate de oră tot ce alţii au clădit în ani. Unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Poate suntem vinovaţi pentru că nu suntem prea vocali, nici prea uniţi într-un demers comun. Poate că "activiştii" LGBT, cum le spune Florentina Ionescu, sunt prea puţini, oricât de serioşi şi de bine intenţionaţi ar fi ei. Stăm acasă în dosul perdelei, nu vrem să ştie nimeni că suntem într-un fel, dar le cerem totul celor care au avut curajul să iasă în faţă. Laşitate? Ipocrizie?
Poate că GAYFEST-urile ar trebui să ne aibă în coloana lui pe fiecare dintre noi, dimpreună cu prietenii care ne-au acceptat aşa cum suntem. Poate ar trebui regândită, măcar pentru o vreme, ideea de paradă, de carnaval cu pene colorate. Sunt un romantic incurabil, dar pot renunţa pentru un timp la poezie, dacă vreau să am mai târziu liniştea pentru a mă bucura de poezie. O coloană de sute de oameni veseli, dar demni, intră altfel în conştiinţa publică decât o înşiruire de exhibiţionişti cu măşti şi rochii de carnaval. Încă nu e vremea carelor alegorice! Asta e frumos şi e plăcut atunci când ţi-ai cucerit cele mai importante drepturi şi explodezi de fericire! Dacă vom oferi în continuare neseriozitate, vedetism ieftin, promiscuitate şi măşti colorate, vom rămâne pe mai departe "delicatesa" de pe masa presei LIBERE din România şi vom simţi pe propria piele cu ce se mănâncă asta.
Ar contrabalansa atitudinea presei şi a unei părţi din opinia publică existenţa unui post de televiziune sau a unor publicaţii exclusiv ale comunităţii LGBT?
E nevoie de evenimente majore, permanentizate, care să intre în memoria publică prin amploarea şi calitatea lor? Rămânem doar la GAYFEST, Festival de filme LGBT, Premii Gay pe care nu şi le ridică nimeni, la seminarii, conferinţe şi împărţire de prezervative?
Mai este nevoie de instituţia coordonatorilor zonali, care ori nu sunt, ori nu-i găseşti când ai nevoie, ori discută cu tine numai dacă arăţi precum ei?
Mai este nevoie de cineva care să ne reprezinte sau rămâne să se descurce fiecare după cum îl taie capul?
Modul în care se comportă televiziunile nu ne arată altceva decât o radiografie a societăţii în care trăim, o societate bulversată, cu un picior în comunism şi unul în capitalism, care nu s-a debarasat decât în parte de tare mai vechi. Primul lucru imputabil este lipsa totală de deontologie profesională şi de profesionalism, care generează ceea ce vedem zi de zi. E la modă expresia: "Nu-ţi place, nu te uita!". De ce eu ca producător sau moderator să-mi fac complexe de conştiinţă profesională, de ce să-mi bat capul dacă prin emisiunea mea am făcut rău cuiva, când e mai simplu să fac show din orice, chiar şi din drama sau moartea unui om? De ce să nu invit un gay, unul mai slab de îngeri şi să fac din el arşice, ca să se distreze lumea? Calculul e simplu: dacă invit pe unul de la ACCEPT sau pe vreo personalitate, ăştia discută prea serios şi în cunoştinţă de cauză, deşi dacă stau bine şi mă gândesc, pot face mişto chiar şi de ei. Pe cine am azi? Nişte gay şi nişte lesbiene. Dacă găseam şi un transsexual!... Îmi întreb echipa: "Băi, cine-i urăşte pe ăştia!" Păi, Biserica, Noua Dreaptă şi nea Gigi. "Să vină!" urlu eu la ei. Am în studio nişte fraieri pe care i-am plătit să bată din palme, întărât părţile adverse, induc repede pe cel de acasă în starea pe care-o vreau eu şi show-ul e gata! Mă doare-n cot de invitaţi, mi se fâlfâie de cei asemeni lor; ura şi la gară! Important e să nu-mi pierd leafa grasă de la mogul, că tre’ să plec la vară în Maldive şi, mai ales, să fiu vedetă, să-mi apară poza pe toate gardurile, să mă aplaude şi să-mi facă loc lumea pe stradă. Dăi dracului de poponari, Eu-l meu contează, orgoliul meu, cardul meu, imaginea mea!...
Există vreun naiv care crede că se lucrează altfel? Nu încercaţi să le urmaţi sfatul cu mutatul canalului, în caz că nu vă place ceea ce fac. O să vedeţi aceleaşi lucruri pe toate posturile româneşti, acelaşi circ şi aceiaşi circari! Nu contează ce sunteţi: poponari, handicapaţi, ţărani, oameni de ştiinţă, politicieni, copii, vârstnici, analfabeţi sau licenţiaţi, bolnavi sau sănătoşi. Ei vor şti întotdeauna cum să vă transforme în clovni. Ce nu ştiţi este că în alte părţi cu adevărat civilizate ar lua ani buni de puşcărie sau, în cel mai fericit caz, ar sta acasă şi nu s-ar mai vedea decât în oglinda din baie după ce ar vomita toată prostia din ei. Adevăraţii profesionişti ai televiziunilor n-o să-i vedeţi: ori nu-i angajează nimeni, ori au emisiuni numai noaptea, ori sunt la munca de jos din simplu motiv că chiar nu vor să-şi bată joc de dvs. (vezi "Profesioniştii", că tot veni vorba!).
Spuneam că vinile sunt împărţite. Să nu ne mai legăm de apariţii regretabile d-alde Tarki & Co., care strică în jumătate de oră tot ce alţii au clădit în ani. Unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Poate suntem vinovaţi pentru că nu suntem prea vocali, nici prea uniţi într-un demers comun. Poate că "activiştii" LGBT, cum le spune Florentina Ionescu, sunt prea puţini, oricât de serioşi şi de bine intenţionaţi ar fi ei. Stăm acasă în dosul perdelei, nu vrem să ştie nimeni că suntem într-un fel, dar le cerem totul celor care au avut curajul să iasă în faţă. Laşitate? Ipocrizie?
Poate că GAYFEST-urile ar trebui să ne aibă în coloana lui pe fiecare dintre noi, dimpreună cu prietenii care ne-au acceptat aşa cum suntem. Poate ar trebui regândită, măcar pentru o vreme, ideea de paradă, de carnaval cu pene colorate. Sunt un romantic incurabil, dar pot renunţa pentru un timp la poezie, dacă vreau să am mai târziu liniştea pentru a mă bucura de poezie. O coloană de sute de oameni veseli, dar demni, intră altfel în conştiinţa publică decât o înşiruire de exhibiţionişti cu măşti şi rochii de carnaval. Încă nu e vremea carelor alegorice! Asta e frumos şi e plăcut atunci când ţi-ai cucerit cele mai importante drepturi şi explodezi de fericire! Dacă vom oferi în continuare neseriozitate, vedetism ieftin, promiscuitate şi măşti colorate, vom rămâne pe mai departe "delicatesa" de pe masa presei LIBERE din România şi vom simţi pe propria piele cu ce se mănâncă asta.
Ar contrabalansa atitudinea presei şi a unei părţi din opinia publică existenţa unui post de televiziune sau a unor publicaţii exclusiv ale comunităţii LGBT?
E nevoie de evenimente majore, permanentizate, care să intre în memoria publică prin amploarea şi calitatea lor? Rămânem doar la GAYFEST, Festival de filme LGBT, Premii Gay pe care nu şi le ridică nimeni, la seminarii, conferinţe şi împărţire de prezervative?
Mai este nevoie de instituţia coordonatorilor zonali, care ori nu sunt, ori nu-i găseşti când ai nevoie, ori discută cu tine numai dacă arăţi precum ei?
Mai este nevoie de cineva care să ne reprezinte sau rămâne să se descurce fiecare după cum îl taie capul?
Mihai Millu Trandafir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu