3 Decembrie - Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilităţi

Imaginea aparţine Fundaţiei Licinium

În România, se presupune că se fac eforturi pentru integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi. Să întrebăm persoanele cu handicap dacă simt schimbarea. Nu e greu să constatăm că aproape toate trotuarele din oraşe sunt "dotate" cu rampe pentru cărucioare, descoperim însă că trotuarele sunt impracticabile datorită măcinării asfaltului, deasemenea, constatăm existenţa rampelor pentru accesul în instituţii, dar atât de abrupte încât e nevoie de câţiva oameni să împingă căruciorul, pentru că persoanei din el îi este imposibil să le ridice singură, doar prin forţa braţelor, autobuzele şi microbuzele nu au spaţii prevăzute şi pentru cărucioare ce să mai vorbim de rampe speciale, semafoarele nu sunt dotate, decât pe alocuri, cu avertizoare sonore pentru persoane cu deficienţe de vedere, iar exemplele pot continua pentru că le avem la îndemână. Mă întreb dacă o persoană cu handicap locomotor mai are curajul să iasă din casă în astfel de condiţii.
Cât de mult sunt respectate drepturile acestor persoane în contextul acestor limitări?
Câte persoane cu deficienţe sau organizaţii ale acestor persoane sunt implicate în procesul decizional de adaptare a spaţiului public pentru respectarea dreptului la mişcare al tuturor membrilor unei comunităţi?
Se preocupă destul de mult comunităţile româneşti de integrarea persoanelor cu handicap?