marți, aprilie 22, 2008

"PLANETA GAY". Sex? Droguri? Minciuni?

LUNI 21 APRILIE 2008.

  • Un ziar obscur din municipiul Iaşi, în goana după audienţă şi, evident, profit publică pe prima pagină: "Viaţa secretă a unui gay: droguri, sex şi minciuni", atac direct la întreaga comunitate gay din Moldova.
  • Un tânăr încearcă să se sinucidă pentru că a ajuns pe prima pagină a ziarului, asociat articolului despre "planeta gay" din Moldova; este unul dintre tinerii fotografiaţi ilegal de către presupusul autor la o petrecere privată gay din Iaşi.
  • Se descoperă, de către participanţii la respectiva petrecerea privată gay, incriminaţi deopotrivă de utilizare de droguri, promiscuitate şi mitomanie, că ziaristul este de fapt o tânără, fiică de preot din judeţul Vaslui.
Vă oferim câteva fragmente din acest articol al cărui grad de obiectivitate îl stabiliţi dumneavoastră. Lectură placută sau... poate nu!

"Clubul s-a deschis la ora 22.00 dar petrecăreţii, coafaţi şi parfumaţi, şi-au făcut apariţia la ora când Cenuşăreasa fugea de la bal. Mai puţin de 30 de flăcăi, care se cunoşteau între ei, s-au distrat aşa cum ştiu ei mai bine. Întocmai ca la o petrecere în pijamale, “între fete”, băieţii au încins imediat atmosfera. Cu mişcări lascive şi provocatoare, în ritmuri de house, dance sau hip hop, au început să-şi etaleze preferinţele sexuale masculine pe ringul de dans.

Pe “Habibi” se dansează “la sentiment”, lipit cu tot corpul de “parteneră”, ca la un slow de pe vremea liceului. Hoţeşte, câte o mână alunecă încet până la fesele încordate ale iubitului. Singur, un domn grizonat, care are în jur de 60 de ani, priveşte visător “prospăturile” care se dau în spectacol."
"Acum e “high” (n.a. MIHAI), cu chef de amor şi nu-şi ascunde excitaţia. “Sunt doi la baie care o fac chiar acum, cu uşa deschisă. Mergeţi şi vă uitaţi, mai sunt şi alţii”, anunţă pe cei din jur, cu un rânjet de satisfacţie pe faţă. Unii sunt nemulţumiţi de cheful de la Club Planet. Până acum, o dată pe lună, petrecerile se ţineau în Bartender’s, dar cum clubul s-a închis, au ajuns aici. “Nu mă aşteptam să vină atât de puţină lume. Nici nu ai pe cine să agăţi sau să te agaţe. Mare parte din cei veniţi sunt deja cuplaţi”, se plânge Gabi, care nu scapă nici o petrecere de profil."

Întregul articol, precum şi comentariile la acesta, îl puteţi citi aici.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Puteti vizita site-ul unui ziar local din Iasi la adresa http://www.7est.ro/1721_Planeta_gay___UPDATE___Art icolul_integral_.html
unde jurnalistii romani scriu dupa ureche despre homosexualitate si altele... Replica membrilor comunitatii nu a intarziat sa apara, dar va fi publicata de redactie? O puteti citi pe site-ul comunitatii LGBT Iasi http://suntgay.ro/drept_la_replica/

Anonim spunea...

Drept la Replică
Domnului Mihai Lupu, Director editorial al publicaţiei „7est”,

Având în vedere articolul „Planeta gay” („Viaţa secretă a unui gay: droguri, sex şi minciuni”), publicat în numărul din 21-23 aprilie 2008 al publicaţiei pe care o conduceţi, şi ţinând cont de principiile deontologice aprobate şi promovate de Clubul Român de Presă, stimate Domnule Director editorial vă rugăm să publicaţi următoarea replică:

Comunitatea LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transexuali) din Iaşi îşi manifestă indignarea faţă de tonul defăimător, pe alocuri, clevetitor, în care a fost redactat articolul mai sus menţionat, ce face referire la un moment din existenţa minorităţii noastre, încălcându-se, astfel, „dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat” (Cf. art. 1 al Codului deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă).

Din textul apărut în publicaţia Dumneavoastră, etichetat de redacţie ca fiind „strict autentic” (pagina 1), un cititor nefamiliar cu problemele minorităţilor sexuale din România poate deduce/înţelege că membrii comunităţii LGBT din Iaşi, o dată pe lună, se întâlnesc, în secret, într-un club, unde, departe de ochii lumii (vezi greutatea cu care reporterii 7est, aflaţi „în «misiune specială»” „au reuşit să spargă barierele”, ca într-un scenariu ce aminteşte de romanele lui Ian Fleming), se dedau la fapte nefireşti (vezi afirmaţiile de la pagina 4: „[...] sex sălbatic în toaletă şi prizatul pe nas – subl. ns.”), care nu fac decât să accentueze puternic marginalizarea unei minorităţi recunoscute şi respectate de Statul român.

Mai mult, prin unul din subtitlurile articolului, („Cheful vine prizând”), publicul mai puţin informat ar putea înţelege că noi, homosexualii, avem nevoie de stimulente halucinogene (Poppers=droguri – vezi fotografia „sugestivă” de la pagina 5), chiar dacă acestea nu sunt considerate substanţe psihoactive ilegale, pentru a ne „«arunca» în atmosferă”. Prezentând „Sexul sălbatic din toaletă”, care este o consecinţă firească al unui act strict personal, ca o consecinţă a inhalării de Poppers, se încalcă articolul 4 al Codului deontologic, prin care „Ziaristul va evita detalierea unor vicii [...]”, precum şi articolul 9, privitor la distorsionarea intenţionată a informaţiei.

Nu în ultimul rând suntem extrem de deranjaţi de publicarea unor instantanee cu membri ai comunităţii noastre care petreceau „de mama focului” (paginile 4 şi 5), expuşi, astfel, la o posibilă recunoaştere din partea cunoscuţilor, în ciuda intervenţiilor pe fotografii, încălcându-se, din nou, articolele 4 şi 9 din Codul deontologic al ziaristului, care îl obligă pe ziarist „să respecte viaţa privată a cetăţenilor”, să nu distorsioneze „intenţionat informaţia” şi să nu folosească „neautorizat fotografii”, săvârşind, astfel, „abateri profesionale de maximă gravitate”.

Considerăm că dacă autorul articolului ar fi contactat pe reprezentanţii comunităţii noastre şi ar fi solicitat o verificare a informaţiilor pe care, apoi, urma să le ofere publicului larg (Cf. art. 2 al Codului deontologic), nu s-ar fi ajuns în această situaţie regretabilă şi penibilă.

Grupul de iniţiativă „suntgay.ro”
Iaşi, 30 aprilie 2008