Şantajul* reprezintă o luptă în care poţi fi învins cu propriile arme, şi nu este vorba despre informaţiile pe care le deţine, de cele mai multe ori, cel care recurge la şantaj, ci chiar de emoţiile tale.
Unii indivizi recurg la practica şantajului (fr. chantage) fără scrupule fie dintr-un complex de inferioritate (se simt inferiori, iar prin acest mod îşi manifestă o falsă putere asupra celor şantajaţi), fie dintr-o dorinţă neostoită de a manipula prin orice mijloace (fapt ce denotă un caracter slab, nesigur, perfid), fie pur şi simplu pentru că nu au depăşit una din fazele primare ale dezvoltării propriei personalităţi, când îşi şantajau mămica pentru a obţine ceva, plângând puternic.
Prin şantaj se înţelege fapta care lezează sau este posibil să lezeze dreptul persoanei şantajate de a-şi manifesta voinţa şi de a dispune de aptitudinile sale. Şantajul, în vorbirea curentă, este o modalitate imorală de obţinere în mod injust de la o persoană, prin constrângerea ei, a unui folos pentru cel care şantajează, ori pentru altă persoană.
Constrângerea reprezintă acţiunea prin care o persoană este silită să facă ori să nu facă ceva contrar voinţei sale. În absenţa constrângerii nu se poate vorbi, legal, de şantaj.
De cele mai multe ori, şantajul aduce cu sine ameninţări care anunţă fapte reprobabile, cel puţin în concepţia celui care recurge la şantaj.
Ameninţarea reprezintă o înştiinţare cu producerea unui rău, care constă fie din săvârşirea unei infracţiuni, fie din producerea unei pagube în mod nemijlocit asupra persoanei căreia i se adresează ameninţarea, ori asupra partenerului, ori rudelor apropiate acesteia. Ameninţarea poate fi adresată direct (prin atitudini, gesturi), ori indirect (în scris, prin cuvinte), explicit sau implicit.
Articolul 211 Cod penal precizează:
,,(1) Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
(2) Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani".
Prin incriminarea şantajului, legea penală reacţionează astfel împotriva faptelor susceptibile de a îngrădi libertatea persoanei şantajate de a lua hotărâri şi de a dispune fără constrângere de voinţa sa, de acţiunile sale, de bunurile ce formează patrimoniul său.
Delictul de şantaj nu are, în principiu, obiect material, deoarece libertatea psihică/morală reprezintă o valoare în sine. Nu trebuie confundat obiectul material al infracţiunii cu profitul
(folosul) realizat prin săvârşirea şantajului; folosul realizat prin comiterea delictului reprezintă o consecinţă, iar nu un aspect al acţiunii de şantaj. Şantajul, ca delict, poate fi săvârşit atât de o persoană fizică cât şi de o persoană juridică. În condiţiile în care acţiunea de şantaj se exercită asupra mai multor persoane, există tot atâtea delicte câte victime ale infracţiunii au fost. Este irelevant pentru realizarea infracţiunii dacă victima a cedat sau nu violenţei sau ameninţării; în acest context, infracţiunea se ia în considerare în funcţie de pericol şi nu de rezultat.
La sfârşitul lunii iunie s-a încheiat pe blog-ul INCOGNITO un nou sondaj care şi-a propus să sondeze atitudinea voastră privind acest subiect: ŞANTAJUL. Fiecare dintre cei 36 vizitatori doritor să răspundă la întrebarea: Cum reacţionezi la şantaj? a avut posibilitatea de a alege mai multe răspunsuri, iar rezultatele pot fi constatate în cele ce urmează.
Totuşi, ce poţi face dacă eşti victima unui şantaj?
Prin şantaj se înţelege fapta care lezează sau este posibil să lezeze dreptul persoanei şantajate de a-şi manifesta voinţa şi de a dispune de aptitudinile sale. Şantajul, în vorbirea curentă, este o modalitate imorală de obţinere în mod injust de la o persoană, prin constrângerea ei, a unui folos pentru cel care şantajează, ori pentru altă persoană.
Constrângerea reprezintă acţiunea prin care o persoană este silită să facă ori să nu facă ceva contrar voinţei sale. În absenţa constrângerii nu se poate vorbi, legal, de şantaj.
De cele mai multe ori, şantajul aduce cu sine ameninţări care anunţă fapte reprobabile, cel puţin în concepţia celui care recurge la şantaj.
Ameninţarea reprezintă o înştiinţare cu producerea unui rău, care constă fie din săvârşirea unei infracţiuni, fie din producerea unei pagube în mod nemijlocit asupra persoanei căreia i se adresează ameninţarea, ori asupra partenerului, ori rudelor apropiate acesteia. Ameninţarea poate fi adresată direct (prin atitudini, gesturi), ori indirect (în scris, prin cuvinte), explicit sau implicit.
Articolul 211 Cod penal precizează:
,,(1) Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
(2) Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani".
Prin incriminarea şantajului, legea penală reacţionează astfel împotriva faptelor susceptibile de a îngrădi libertatea persoanei şantajate de a lua hotărâri şi de a dispune fără constrângere de voinţa sa, de acţiunile sale, de bunurile ce formează patrimoniul său.
Delictul de şantaj nu are, în principiu, obiect material, deoarece libertatea psihică/morală reprezintă o valoare în sine. Nu trebuie confundat obiectul material al infracţiunii cu profitul
(folosul) realizat prin săvârşirea şantajului; folosul realizat prin comiterea delictului reprezintă o consecinţă, iar nu un aspect al acţiunii de şantaj. Şantajul, ca delict, poate fi săvârşit atât de o persoană fizică cât şi de o persoană juridică. În condiţiile în care acţiunea de şantaj se exercită asupra mai multor persoane, există tot atâtea delicte câte victime ale infracţiunii au fost. Este irelevant pentru realizarea infracţiunii dacă victima a cedat sau nu violenţei sau ameninţării; în acest context, infracţiunea se ia în considerare în funcţie de pericol şi nu de rezultat.
La sfârşitul lunii iunie s-a încheiat pe blog-ul INCOGNITO un nou sondaj care şi-a propus să sondeze atitudinea voastră privind acest subiect: ŞANTAJUL. Fiecare dintre cei 36 vizitatori doritor să răspundă la întrebarea: Cum reacţionezi la şantaj? a avut posibilitatea de a alege mai multe răspunsuri, iar rezultatele pot fi constatate în cele ce urmează.
- 63% dintre respondenţi (23 persoane) au răspuns că merg la poliţie;
- 33% au declarat că se plâng la prieteni (12 persoane);
- 16% (6 persoane) sunt de părere că vor merge la un ONG;
- 13% în egală măsură fie neagă totul, fie se răzbună violent (câte 5 persoane);
- 11% ar angaja un avocat (4 persoane);
- 5% nu ar reacţiona, iar alţi 5% ar şantaja şi ei, la rândul lor;
- numai câte o singură persoană (2%) ar da ceea ce i s-a cerut, sau, în cel mai pesimist scenariu, s-ar sinucide.
Totuşi, ce poţi face dacă eşti victima unui şantaj?
- 1. Prinde schema şantajului! E simplă: „Dacă nu faci... (ceva, cum vreau eu), atunci vei păţi asta... (altceva, ce nu vrei tu)!”. Este doar o strategie prin care să te facă să te simţi vinovat şi slab.
- 2. Gândeşte-te dacă merită. În mod obiectiv, ai de pierdut în ambele variante (a. accepţi şantajul, depăşeşti momentul, dar şantajul revine; b. ignori şantajul, se declanşează consecinţele nedorite de tine), dar pierzi mult mai mult dacă participi la propria şantajare.
- 3. Dacă ţi se permite, expune-i celui care şantajează argumentele clar şi logic. Scapă de încărcătura psihică/emoţională negativă. Refuză-l!
- 4. Ţine-o pe-a ta! Dacă ai încredere în tine şi eşti senin, vei fi pur şi simplu imbatabil!
- 5. Cea mai bună apărare este atacul. Apelează la organisme juridice care te pot ajuta. Uneori chiar şi prietenii pot face minuni.
*nu este vorba despre şantajul emoţional, ci de cel care constituie delict/infracţiune.
3 comentarii:
Eu am trecut printr-o situatie de santaj. Un individ, asistent medical, dintr-un orasel din Moldova, homosexual notoriu, m-a santajat cerandu-mi 1500 de euro pentru a nu spune sefilor mei, la presa si familiei mele ca sunt GAY.
CUM S-A AJUNS LA ASTA? Individul (numit D.T.) m-a urmarit pe internet si s-a infiltrat in lista mea de messenger prezentandu-se drept un alt gay venit in schimb de experienta la o uzina din apropiere dornic de noi cunostinte. Ne-am trimis reciproc si fotografii (ale lui aveam sa constat ulterior ca erau false) si-a dat o identitate falsa si a inceput sa converseze cu mine, cu interes si civilizat, despre job, prieteni si alti gay din orasul meu. Vazand ca nu scoate de la mine chiar ceea ce il interesa (iar eu probabil rezervat mai mult dintr-un sentiment de nesiguranta mai degraba, decat de teama nu am spus mare lucru), a inceput apoi sa ma intrebe chiar despe el insusi (dupa cum aveam sa aflu ulterior). Cunoscandu-l mai mult din vedere si din auzite (de la alti amici) i-am recomandat presupusului interesat de noi cunostinte ca ar fi mai bine sa se fereasca de acest D.T. pentru ca si-ar face un bine. La care am adaugat ca este un semidoct cu ceva probleme psihice. A ramas sa ne vedem a doua zi la o racoritoare.
A doua zi D.T. a venit la mine la birou exact la ora stabilita pentru intalnirea cu tipul necunoscut de pe internet, si fara ca eu sa il fi cunoscut vreodata personal a inceput sa ma ameninte ca ma distruge (in nenumarate formule si expresii). Motivul era unul singur (in acel moment): asa dorea el, din placerea de a spune tuturor ca eu sunt pe invers, lucru necunoscut majoritatii dintre cunoscutii si colegii mei.
Ulterior dupa ce m-a lasat sa ma gandesc la ce pas voi face pentru a nu se ajunge ca el sa divulge acest secret, a revenit si mi-a cerut 1500 euro bani gheata (pe care ii vroia intr-un plic sigilat, pus intr-o cutie postala neutra etc etc - cred ca vazuse multe filme de gen inainte). In caz contrar avea sa spuna atat sefilor mei, familiei mele, cat si la presa ca mie ca baiat imi place de fapt baietii. A fost momentul cand am inceput sa capat curaj, l-am lasat sa plece si sa ma lase sa strang banii (in timpul rezervat - 2 zile), dar am apelat la doi dintre colegii mei de munca, dintre care un jurist, si am mers la politie. Nu am idee cum, dar D.T. a aflat ca m-am dus la politie sa-l denunt si si-a pus in aplicare amenintarile. A trimis sefilor mei si la presa o scrisoare semnata ciudat (gen Vrajitorul Negru) in care expunea activitatea mea homosexuala printre care si inchipuite abuzuri in serviciu plecate din orientarea mea sexuala. Binefacatori din institutia unde lucram, au facut ca textul scrisorii (trimisa prin mail) sa ajunga la toti colegii mei, fapt care insa i-a lasat pe cea mai mare parte dintre ei RECI, fara vreo reactie ofensatoare la adresa mea, ba din contra am avut mai multe semnale de sustinere decat de respingere. Pe de alta parte reprezentanti ai presei locale, alti semidocti si pseudo-pudibonzi, care pozau in aparatori ai valorilor traditionale, normale si corecte etc etc, au inceput sa ma hartuiasca cu telefoane pentru a le ofer exclusivitatea povestii mele, pentru a smulge de la mine formula supravietuirii cu un asemenea PACAT care nu imi permitea in opinia lor de a exercita nicio profesie, decat poate aceea de prostituat. M-au jignit la telefon si m-au amenintat, dar ceea ce nu stiau era ca luasem legatura cu unele persoane care activau in domeniul gay care mi-au sugerat cum sa le raspund. Astfel ca am schimbat si eu placa si am repetat mai multor "ziaristi" ca ii voi da in judecata pentru fiecare cuvant ofensator scris despre mine si activitatea mea. Pana la urma nu a scris nimeni nimic despre orientarea mea sexuala, dar teama deconspirarii acelui MARE secret al meu m-a impins la divulgarea lui in fata familiei, lucru care nici pe departe nu a fost rau, ci din contra, de foarte bun augur, pentru ca familia mea a devenit cea mai apropiata entitate a sufletului meu din acel moment.
De indivizi precum D.T. care sub pretextul ca i-am ranit orgoliul, cerea de fapt bani ca sa poata pleca in Italia unde se prostituaza si la ora actuala, o sa va loviti peste tot, dar mai ales in lumea gay. Numai trei astfel de specimene cunosc eu: unul e din Bucuresti, unul din Botosani si acest D.T. asistent medical (care se da de fapt medic).
Am ajuns la concluzia ca homosexualii ratati si frustrati sunt cei mai periculosi indivizi care pot exista, pentru ca ei nu sunt capabili doar de santaj, ca in cazul meu, ci chiar de crima, si sunt cunoscute destule cazuri. Nu e de mirare ca suntem huiduiti si urati de heterosexuali, samburele discriminarii germineaza bolnav inca dinlauntrul nostru. Cu drag, V.
Homosexualii si cei care ascund boli incurabile gen SIDA au fost mereu si inca sunt usor subiect pentru santajuri. In teorie, orientarea sexuala ca si statutul de seropozitiv nu sunt incriminatorii, nu sunt in afara legii si deci santajul nu se justifica, dar acceptarea societatii pare mai importanta decat litera legii.
Pe de alta parte, daca sexualitatea fiecaruia ar fi publica, potentialele victimne nu ar trebui sa se simta amenintate de eventuale "destainuiri". Cu cat sfera persoanelor care cunosc elemente ale individualitatii unei persoane este mai mica, cu atat amenintarile sunt mai mari. De obicei, subiectele de santaj includ dezvaluiri ale unor adultere sau acte criminale, de aceea nu inteleg de ce a fi homosexual sau seropozitiv devin subiecte de santaj.
Santajul este un procedeu rusinos de a gastiga bani, o forma monstruasa de cerere de imprumut nerambursabil , prin prezentarea garantiei care este viata sau o parate a vietii celui vizat. Un lucru este cert, si anume, acela ca ai doar o singura optiune de manifestare, aceea de a lua hotararea de care poti dispune in acel moment, intrucat nu este simpul sa actionezi, caci in acel moment poti doar sa urmezi drumul spaimei! Dar din aceasta spaima , va pot spune ca se naste doar PUTEREA de a tine piept situatiei.
Trimiteți un comentariu