Mihai Millu Trandafir
Mai înainte de a cânta cocoşul,
de trei ori te vei lepăda de Mine.
Şi ieşind afară, a plâns cu amar.”
(Matei 26,75)
de trei ori te vei lepăda de Mine.
Şi ieşind afară, a plâns cu amar.”
(Matei 26,75)
"... Cuvintele asistentei reveniră în mintea lui ca un ecou repetat până la obsesie: "Sunteţi seropozitiv!... Sunteţi seropozitiv!... Sunteţi..." Simplele temeri ale omului obişnuit şi liniştit ce fusese până mai adineaori, trecură nefiresc de repede de la frică la spaimă, o spaimă fragmentată până la amănunt în alte mii de spaime ce se derulau de-a valma, cu o viteză ameţitoare, în mintea lui.
Spaima de a fi descoperit...
Spaima de nu fi umilit...
Spaima de a nu-ţi pierde prietenii...
Spaima de a nu-ţi pierde locul de muncă...
Spaima de a ţi se refuza Raiul...
Spaima singurătăţii...
Spaima de a ţi se refuza iubirea...
Spaima de a muri încet şi sigur...
Spaima nevindecării...
Spaima alungării la marginea lumii, în nelume...
Spaima de a fi considerat mort înainte de a muri...
Spaima că se va descoperi medicamentul ce vindecă la o zi după ce ai murit...
Spaima prăbuşirii în gol...
Spaima minciunii...
Spaima unei noi realităţi, alta decît cea în care ai trăit...
Spaima lacrimilor, a nevoii de a plânge şi a inutilităţii ei...
Spaima disperării, a neputinţei...
Spaima silei de tine, de toţi şi de toate...
Spaima arătării cu degetul, a stigmatizării...
Spaima de a deveni o cifră, un element statistic: "În România, numărul celor infectaţi HIV s-a ridicat la..."
Spaima trupului ce nu va mai fi atins...
Spaima unei poveri prea mari pentru tine, care te va doborî în cele din urmă...
Spaima că n-ai să poţi învinge gândul răutăţii, al geloziei, al răzbunării, al crimei...
Spaima aripilor frânte, a îngenuncherii, a târâtului...
Spaima îngerului care aduce vestea...
Spaima unui Dumnezeu neîndurător, uneori şovăielnic, căruia sfinţii, îngerii şi chiar unii muritori îi spun vrute şi nevrute despre tine, lucruri care întotdeauna se bat cap în cap...
Spaima clipei în care n-ai să te mai poţi hrăni: din silă, din neputinţă, din nefoame...
Spaima de vârcolacii care rod lacomi şi nesăţioşi discul Lunii...
Spaima de rece, de adânc, de închis, de pământ greu care apasă şi în care se înfinge trufaş şi samavolnic crucea nepăsării...
Spaima apusului înghiţind pe de-a-ntregul răsăritul...
Spaima delirului...
Spaima de a nu putea da timpul înapoi...
Spaima strigătului în pustiu...
Spaima vieţii fără de viaţă şi a morţii fără de moarte...
Spaima durerii, a cărnii sfâşiate, a sângelui ce nu vrea să te mai hrănească...
Spaima trupului ce nu-ţi mai ascultă mintea, care se înstrăinează de tine...
Spaima întrebării la care nu vei primi niciodată răspuns: De ce eu?
Spaima paşilor care nu vor mai atinge pământul...
Spaima că iubitul va pleca într-o seară şi vei rămâne cu promisiunea deşartă a revenirii...
Spaima timpului, a ireversibilităţii, a curgerii într-un singur sens...
Spaima nopţii cu gust şi miros de întuneric...
Spaima visului, a coşmarului...
Spaima trezirii şi a netrezirii...
Spaima acelor de seringă înfipte în tine ca nişte limbi de ceasornic ce-ţi numără ultimele clipe de viaţă...
Spaima ochilor cuprinşi de întuneric, a albastrului devenit cenuşiu...
Spaima leziunilor ce cresc în progresie aritmetică, desenând grăbite, pe trupul din ce în ce mai firav, moartea...
Spaima palmelor cărora li se refuză atingerea...
Spaima palmei goale ce ar vrea să se stingă între palmele celui iubit...
Spaime...
Spaime mici, aproape fireşti...
Spaime mari...
Spaime care te înspăimântă, care te cutremură, care te înnebunesc...
Spaime care te devorează, una câte una, mai multe la un loc, toate deodată, până la condiţia de amintire...
Alte o mie de spaime...
Alte infinit de multe spaime pe lângă care boala devine o banalitate...
Spaime ascunse cu grijă de ochii celorlalţi şi de tine însuţi sub haina speranţei-naive, a speranţei-amăgire, a speranţei-ideal, a speranţei-obsesie...
Spaima vieţii şi a morţii...
Spaime...
Gay-lor infectaţi cu HIV, consideraţi anormali
doar de anormalitatea din noi, pe care-i iubim
şi-i abandonăm apoi ca pe nişte obiecte ce nu
ne mai sunt de folos pentru că ne împovărează
idealurile de fericire personală, pe care-i ucidem
înainte ca ei să moară cu nepăsarea, nesimţirea,
prostia şi intoleranţa din noi...
doar de anormalitatea din noi, pe care-i iubim
şi-i abandonăm apoi ca pe nişte obiecte ce nu
ne mai sunt de folos pentru că ne împovărează
idealurile de fericire personală, pe care-i ucidem
înainte ca ei să moară cu nepăsarea, nesimţirea,
prostia şi intoleranţa din noi...
3 comentarii:
Autorul fragmentului de mai sus a binevoit sa raspunda intrebarilor INCOGNITO si ne-a transmis urmatorul mesaj:
"ULTIMUL TREN ÎNTRE IAD ŞI PARADIS îmi doresc să fie o carte care să surprindă acele clipe din viaţa mea în care pur şi simplu am vrut să uit de mine pentru o vreme şi să privesc cu mai multă atenţie la cei din jur. Nu sunt o persoană fericită sau bogată, poate pentru că atât am meritat de la viaţă. Sunt în preajma mea oameni - uneori dacă întind mâna chiar pot să-i ating - sunt oameni care trăiesc drame de necuprins în cuvinte, pe lângă care nefericirile şi nemulţumirile mele sunt simple bagatele, simple lamentaţii. Şi SIDA este mai mult decât o dramă: este însăşi ruperea definitivă de lume, singurătatea absolută trăită dureros, pe care de cele mai multe ori n-o poţi împărtăşi, ca să nu se transforme într-o durere şi mai mare. Nu sunt seropozitiv şi nu am cunoscut pe nimeni, în mod direct, în această situaţie. Nu am primit vreo educaţie specială în care să mi se spună că trebuie să fiu bun, fidel, iubitor, tolerant sau înţelegător. Aceste resorturi le-am descoperit undeva în sufletul meu şi cred că există în sufletul oricăruia dintre noi, uitate acolo de egoismul şi nepăsarea din noi, de agramatismul nostru sentimental. Mă regăsesc în această carte în măsura în care am reuşit să scot la lumină aceste resorturi, să le fac să funcţioneze normal, să declanşeze în mine o impetuoasă nevoie de a dărui fără a aştepta nimic în schimb. Când am început acest proiect, îmi închipuiam, doar din raţiuni literare, că sunt prietenul unui seropozitiv, că îi împărtăşesc drama; acum ştiu că pot face acest lucru fără rezerve şi sunt convins că nu l-aş părăsi niciodată pe un asemenea om: din bunătate, din fidelitate, din toleranţă şi din iubire. Altfel, aş săvârşi o crimă mai mare decât boala însăşi.
Titlul ar fi putut fi oricare altul. Niciodată nu vom găsi cuvintele potrivite pentru a descrie o dramă. Vreau doar ca oamenii să înţeleagă lucruri simple, elementare, complicate doar de prejudecăţile lor şi de încăpăţânarea cu care nu vor să le abandoneze, încăpăţânare dusă uneori până la ură, dispreţ sau crimă. Noul, nefirescul, produce întotdeauna iritare, până ce intră în firesc. Din păcate, pe drumul acesta sinuos se pierd oameni şi se ruinează destine. Unui gay seropozitiv nu-i poate fi destinat exclusiv Iadul, considerând că a săvârşit un păcat capital.
Dragostea dintre doi bărbaţi nu este nici păcat, nici virtute. Este la fel de firească precum oricare altă formă de iubire dintre oameni. A iubi sau nu, este singurul criteriu care stabileşte apartenenţa noastră viitoare la Iad sau Paradis.
Autorul"
Empatia este un proces al omului cult, care poate sa discearna nevoia de autosatisfacere egoista, teama de ce nu cunoaste si nu poate stapani, de sentimentele celui de langa tine, aflat intr-un moment al vietii lui, moment la care se poate sa il marcheze cu un evenimente mai special, sau viata lui poate sa decurga normal spre banal. Un seropozitiv, este omul care nepregatit in ceea ce priveste boala se pregateste sa-si infrunte "spaimele", este un om puternic, caci devine, dintr-un capriciu al vietii, candidat al lumii dureros de reala prin faptul ca va face echipa doar El cu El intr-o confruntare cu RESTUL! In interiorul sau El stie ca poate trece peste toate spaimele cu conditia ca sa poata apasa butonul ce declanseaza EMPATIA. Atunci va intelege ca spaimele lui sunt de fapt spaimele celor multi, care nu intotdeauna sunt culti si educati. De aceea El, luptatorul, va sti ca spaimele lui sunt de fapt spaimele impuse de ceilalti , el putandu-si urma cursul firesc al Vietii... Fragment dintr-un fragment: " ...aflase de ceva vreme ca este intr-o faza avansata de cancer...greu a putut trai cu aceasta veste. A mers la doctori, a mers la Biserica, in cautarea sperantei, a mers la vrajitoare si Oracoli. Un oracol i-a spus: - Nu vei muri de boala care ti-a fost gasita! Acest raspuns la dus in culmea bucuriei, a platit onorariul dublu oracolului si a plecat acasa. Peste doua saptamani a murit intr-un accident stupid de masina...!" Fragmentul prezinta toanele Vietii la care se supune Toata lumea, asa ca seropizivitatea nu este condamnarea la nimic, iar pentru cei care nu sunt seropozitivi, ganditiva ca toanele vietii va poate pune in orice situatie.
Ce este cu EMPATIA, este pentru unii un fapt cu care se poate apara iar pentru altii un lucru care poate sa te fac sa vezi ce nu poti intelege!
Felicitari pentru articol mi-a placut.
Trimiteți un comentariu