Nu trebuie să-ţi ajungă cuţitul la os pentru a cere ajutor

Pe acest blog vorbim în special despre discriminare şi o asociem de cele mai multe ori cu diverse forme de violenţă. Credeţi că violenţa în familie este un efect al discriminării? Vă propunem mai jos o incursiune succintă în acest subiect, şi vă propunem să tragem împreună concluziile.

Violenţa în familie poate afecta pe oricine, indiferent de religie, culoare, statut social sau oricare alt criteriu de discriminare. De violenţă se poate vorbi atât în familiile bogate, cât şi în cele sărace, în familiile monoparentale şi în cele cu ambii părinţi. Pot fi întâlnite forme de violenţă asupra: femeii, bărbatului, persoanei vârstnice şi, cel mai adesea, asupra copilului.

Pentru ca tu să fii protejat împotriva violenţei în familie, indiferent de motivele care au declanşat-o, în România au fost promulgate unele legi care prevede reglementări privind acest subiect.
Astfel, Legea 217 din 22 mai 2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie o defineşte în art. 2. aliniatul (1) drept „orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.” Şi continuă în aliniatul (2) „Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.” Tot legea aceasta ne lămureşte cine sunt membrii de familie: soţul şi/sau ruda apropiată, astfel cum este definită la art. 149 din Codul penal. Interesant este că de efectele legii 217/2003 beneficiază şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite în baza unei anchetei sociale.
Un alt act normativ important, dar ceva mai restrictiv în ceea ce priveşte grupul ţintă vizat, este Legea 272/2004 care defineşte violenţa asupra copilului ca fiind orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului (art. 89, alin. 1). Legea prevede, de asemenea, faptul că sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor (art. 90).

Imaginea aparţine SIVECO Romania

Să trecem în revistă tipurile şi formele de manifestare a violenţei în familie:

• Violenţa fizică - constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra victimei. Formele: împingerea, plesnirea, trasul de păr, răsucirea braţelor, desfigurarea, provocarea de vânătăi, contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea în victimă cu diverse obiecte, izbirea de pereţi şi mobilă, folosirea armelor. Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună.
• Violenţa sexuală – constă în comentarii degradante la adresa femeii, atingeri neplăcute şi diverse injurii, provocate victimei în timpul sau în legătură cu actul sexual, incluzând şi violul marital.
• Violenţa psihologică - precede şi acompaniază celelalte forme de violenţă/abuz, dar se poate manifesta şi izolat prin injurii, ameninţări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn, etc.). Acest tip de violenţă cuprinde 6 componente importante: frica, depersonalizarea, privarea, supraîncărcarea cu responsabilităţi, degradarea, distorsionarea realităţii. Acest tip de violenţă în familie reprezintă un factor central în controlul şi manipularea partenerului.
• Violenţa economică duce la scăderea resurselor şi autonomiei victimei. Se manifestă prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon, şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar putea beneficia.
• Violenţă socială - sistarea activităţilor şi relaţiilor sociale, izolarea în situaţia de victimă a violenţei în cadrul care favorizează agresarea acesteia pe planul vieţii private şi intime. Duce la izolarea victimei şi lipsirea ei de suport social, cu dificultăţi de ieşire din situaţiile de violenţă.
• Violenţa prin deprivare sau neglijare, deşi nu este specificată în legislaţia actuală, în plan internaţional acest tip reprezintă forma non-fizică a violenţei, incluzând violenţa verbală şi cea emoţională, utilizate în scopul ameninţării, intimidării şi a deţinerii controlului asupra victimei cu impact asupra planurilor psihologice. Se manifestă prin incapacitatea sau refuzul adultului de acordare a celor necesare copilului pentru toate aspectele vieţii sale: sănătate, educaţie, dezvoltare emoţională, nutriţie, adăpost, siguranţa vieţii – în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include şi nesupravegherea şi lipsa protecţiei în faţa pericolului.

Dacă eşti victimă a violenţei în familie, deseori numită şi violenţă domestică, în condiţiile specificate şi mai sus, adresează-te următoarelor instituţii:

• Poliţiei – pentru a depune o plângere;
• Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului/Medicului de familie – pentru a obţine îngrijiri medicale;
• Institutului/Serviciului/Laboratorului de Medicină Legală – pentru a obţine un certificat medico-legal;
• Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului – pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicaţi şi copiii victimei;
• Centrului de Violenţă în Familie (adăpost sau centru de recuperare pentru victimele violenţei în familie) – acolo unde există - pentru a beneficia de găzduire temporară, asistenţă socială, consiliere psihologică şi juridică, reinserţie socială şi profesională, informare, îndrumare către alte instituţii;
• unui ONG care oferă servicii sociale specializate pentru victimele violenţei în familie;
• Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială – Compartimentului de combatere a violenţei în familie – pentru a obţine informare, consiliere şi îndrumare către instituţiile competente.

Nu eşti singur/ă, sunt oameni formaţi în aşa fel încât să îţi asigure protecţia împotriva abuzatorilor, trebuie doar să te adresezi lor. Nu ezita, nu-ţi fie teamă, dacă rezişti primului abuz, fii sigur/ă că va urma şi al doilea, şi asta numai pentru că tu vei permite acest lucru.

Elena Voicu